Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură

Rapsodia Română se aude la Fântânile Urbane

Rapsodia Română se aude la Fântânile Urbane

Spectacolele de apă, muzică şi lumini de la Fântânile Urbane sărbătoresc 120 de ani de la prima audiţie a „Rapsodiei române”. De pe 16 iunie, spectacolele multimedia „Simfonia Apei” de la Fântânile Urbane din Bucureşti vor avea o nouă temă. Acestea vor celebra 120 de ani de la prima audiţie a „Rapsodiei Române”.

Pe lângă celebra compoziție a lui George Enescu, spectacolele vor combina jocul de apă și lumini cu selecții muzicale remarcabile.

Spectacolele inedite de muzică, culori şi tehnologie 3D vor alterna, până pe 1 octombrie, cu cele care promovează valorile autentice românești, oameni de știință și cultură.

Sunteți așteptați, în Piața Unirii, în fiecare seară de vineri, sâmbătă și duminică de la ora 21.30 în lunile iulie şi august, iar în lunile septembrie şi octombrie, de la ora 20.00. Accesul este liber.

Tot în aceste zile, traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei, în zona fântânilor.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.