„West Side Flower Fest”. Ce vă zice vouă denumirea asta? Mie, nimic, pentru că eu nu știu engleză. Mama și bunicii vorbesc cu mine în română. Dar am înțeles că treaba asta în altă limbă se întâmplă în Parcul Moghioroș, și că este vorba despre niște „grădini unice în lume”.
Așa au zis oamenii primarului Ciprian Ciucu. E primar în Sectorul 6, unde stau eu cu chirie. Și e cel care primăvara nu ne lasă pe noi să ne plimbăm prin parcul Moghioroș, că cică scurmăm pământul și distrugem florile. Ne crede tare needucați și nesimțiți! Așa că pune „locala” pe noi, să ne fugărească, ba chiar să ne și amendeze. Valoarea unei amenzi poate ajunge la 10 saci uriași de boabe, dar asta este o poveste de spus altădată.
În fine, acum mergem să vedem flori. Și iarbă. Și grădini. Și mai ales… unice. Nu merg cu mașina, că nu-s locuri de parcare în Sectorul 6. Bine, fie vorba între noi, nici mama mea n-are mașină. Și nici permis de conducere. O rușine la vârsta asta!
Mergem cu metroul două stații, deși nu-mi place. E zgomot. E lume multă. Și mai e și spațiul ăla dintre peron și metrou. Tot timpul mi-e frică să nu-mi prind lăbuțele acolo. Vouă nu vă e frică? Nu vă gândiți la tot soiul de lucruri prăpăstioase când sunteți la metrou?
După două stații, ajungem în Parcul Drumul Taberei. Așa scrie pe niște pereți. Vă spun eu, că știu sigur: Parcul Drumul Taberei e unul și același cu Parcul Moghioroș. Sau cu Parcul Sergiu Celibidache. Chiar nu înțeleg de ce are trei nume.
Ieșim la suprafață, după ce am urcat de nevoie prea multe scări pentru picioarele mele scurte. Știți, eu nu pot merge pe scările rulante, că mama e regina lucrurilor prăpăstioase – hihi, ce-mi place cuvântul ăsta! – și spune că mă pot accidenta, că dacă mi se prinde coada în scările alea?
Ajungem la suprafață și mă izbește un val de căldură, apoi îmi iau foc timpanele. E un spectacol pentru copii, cu niște oameni costumați, ce fac tot soiul de giumbușlucuri. Copiii aplaudă, părinții sunt încântați că ai lor copii sunt fericiți, eu vreau să plec cât mai repede de acolo. Mulțimea și zgomotul mă agită, mă scot din ritm, iar eu vreau “să miros” cât mai multe, să fiu un reporter adevărat.
La intrarea în Parcul Moghioroș dăm de un semn: „S6!”, făcut din flori. Pe hamul meu scrie „K9”. Oare e ceva important, am voie să intru? Hmmm! Ciudat aicișa!
Apoi dau de un pom de Crăciun. Crăciun în iunie! Yeeeei! E frumos rău, dar cam n-are luminițe, n-are globuri, n-are nimic de furat și de ascuns sau de ros. Doar multe flori. Mama îmi spune, serioasă, că nu e pom de Crăciun, ci e o rochie făcută de seniorii din Sectorul 6. Brad, rochie, nu contează. Consider că mă prinde creația asta, așa că mi-am făcut și aici o poză.
Drumul spre grădinile unice n-a fost lung. Mama spune să nu stăm mult pe asfalt, că poate mi se ard pernuțele de la lăbuțe, că e cald afară, iar pe iarbă ar fi mai bine. V-am mai spus cât de prăpăstioasă e femeia asta?!? Pur și simplu mă exasperează! Cred că e ultima oară când o iau cu mine pe teren.
Așa se face că ajungem la „Grădina aromatică”. Niște oameni stau pe bănci, mama și bunica încearcă să ghicească ce plante sunt, eu caut iarba mâței. Erau de toate în grădina asta, numai iarba mâței nu. Plec mai departe, dezamăgită.
Ajung la „Grădina cu legume”. Roșii, vinete, ardei… Nici astea nu mă impresionează foarte tare. Nu le poți mânca, n-ai nimic de furat, de ascuns, nici pentru alte treburi rușinoase nu o poți folosi, că „te vede lumea, Lisa! E rușine! Nu facem asta în grădinile lui Ciucu!”
Am pierdut șirul grădinilor pentru că, e demonstrat științific, noi nu știm să numărăm. Așa că mai departe vă las fotografii și gândurile mele, la prima întâlnire cu fiecare grădină în parte.
De exemplu, aici e programul Prima Petală. Din nou, oricât de tentant ar fi, aplicanții să se abțină de la nevoile fiziologice.
În sfârșit, am dat de o grădină de bloc. Dar unde sunt pubelele?
Nu știu ce grădină e asta sau dacă am făcut eu ceva, dar cineva se uită ciudat înspre mine. Cred că sunt urmărită. E clar! Cineva și-a dat seama că sunt reporter sub acoperire! Abandonați corabia!
Trec câteva minute și-mi dau seama că am intrat în panică degeaba. Haha! Nu era decât o sursă!
Aici nici n-am știut ce să aleg. Stânga sau dreapta?! Un loc de joacă municipal normal și pentru noi oare nu există? Nu prea, că noi nu votăm, deci nu contăm.
Mă întreb dacă nu cumva ghiveciul ăsta e luat la suprapreț? Și poate că s-ar fi potrivit mai bine în Parcul Liniei, aici nu cred că are suficientă apă.
Pe drum am făcut cunoștință cu Otto. Are 13 ani si, cel mai probabil, e președintele Clubului Pensionarilor Canini din Sectorul 6. Umblă vorba prin haita din Drumul Taberei că, înainte de ultimele alegeri, a primit un sac de boabe, de la primărie, pentru devotament.
N-am pălăvrăgit mult cu Otto, așa că am decis să plecăm. Prea multă lume, prea cald, prea mult zgomot, mie îmi place liniștea. Dar la final, am cedat și am venit cu alt unghi de abordare: am gustat din grădinile unice! Consider că sunt digerabile!
Înainte de a pleca să mâncăm și să bem ceva, că am muncit tare mult, am făcut ultima poză printre grădini. Aici sunt eu cu editorul meu. M-a ajutat sa scap de emoții în prima zi de teren. Miau!
Aici am ajuns la terasa mea preferată și mi-a venit inima la loc. M-am întors la viața mea normală și mă bucur de grătare și mâncare dată pe ascuns de bunici. Ori e Crăciun, ori e 1 Mai! Nici nu mai știu ce să înțeleg!
Of, m-am luat cu treaba și am uitat să mă prezint. Vreau să vă spun că eu sunt Lisa. Și de azi sunt reporter de teren cu normă întreagă la Buletin de București. Cred că sunt primul reporter canin din România. Miau, miau! Scuze: Ham-ham, cam atât de la West Side Flower Fest!
P.S. Mai trebuie să vă spun că eu am și două pisici acasă și uneori, de emoții, am câte o criză de identitate.
FOTO COVER: West Side Flower Fest
