Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Nicușor Dan dispune reluarea traficului auto pe aleile restaurantelor de fițe din Nordul Parcului Herăstrău

Nicușor Dan dispune reluarea traficului auto pe aleile restaurantelor de fițe din Nordul Parcului Herăstrău

Accesul autoturismelor este permis din nou în Parcul Herăstrău, la scurt timp de la decizia care restricționa mașinile pe aleile din zona Șoselei Nordului.

„După o «minune» care a durat o zi și câteva ore, Primarul General Nicușor Dan a dispus instituțiilor din subordine să permită din nou accesul autoturismelor dinspre Șoseaua Nordului pe aleile din Parcul monument istoric Herăstrău, în ciuda argumentelor legale prezentate. Lipsa de curaj în aplicarea legii pentru zona Herăstrău Nou este o pată pe obrazul autorității publice locale din Primăria Municipiului București”, a anunțat viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu.

Anunțul vine la scurt timp după ce președintele interimar al PNL București, Hubert Thuma, care ocupă și fotoliul de președintele al CJ Ilfov, a atacat public ideea.

‘’E normal să ne gândim mai mult la mediu, să luăm măsuri să protejăm spațiile verzi, dar normal este și să acordăm respect tuturor cetățenilor. Am văzut mulți bătrâni care se bucurau de soare și de liniște, pe bănci, în zona de nord a parcului. Bătrâni care erau duși în parc de copiii ori de nepoții lor, cu mașina.  În zona respectivă lucrează foarte mulți oameni, oameni care merg la muncă cu mașina tocmai pentru că au un program atipic. La ei s-a gândit cineva? Că termină munca noaptea și că e normal să-și dorească să ajungă cât mai repede acasă’’, a scris Hubert Thuma, pe Facebook.

Săptămâna trecută, viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a anunțat că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va lua toate măsurile necesare pentru a interzice circulația vehiculelor în parc, pe aleile cu intrare dinspre Șoseaua Nordului, conform legislației în vigoare. Pentru scurt timp, toate aceste alei au fost exclusiv pietonale.

Istoria parcului “pierdut”

În anul 1999, şapte hectare din parcul Herăstrău au fost vândute unei firme private de către Biroul de Turism și Tranzacții (BTT).

După ani buni prin instanţele de judecată, în prezent există hotărâri definitive şi irevocabile care atestă că Municipiul București este proprietarul și ALPAB este administratorul pentru această suprafață de domeniu public. În zonă există câteva restaurante și cluburi de fițe, care beneficiază inclusiv de parcări amenajate.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.