Înainte de sărbători, comisarii ANPC, au verificat operatorii economici care vând carne în Hala Veche de din Obor. În urma verificărilor au fost găsite mai multe nereguli, printre care, carne vândută fără etichetă, păstrată la temperatura ridicată sau congelată cu surplus de gheață. Din cauza acestor nereguli comercianții din halele centrale au primit amenzi de 293 de mii de lei, iar 4 operatori economici au fost închiși temporar.
Am întâlnit astăzi, în Obor, mașini de toate tipurile încărcate cu carne, fără documente, nepăstrată în condiții de frig, așa cum e normal, sau comercianți care nu fac curățenie în spațiile pe care le folosesc, gândindu-se că, în perioada asta, se vinde oricum. Din nou. Iar noi, din nou, îi sancționăm, până când vor respecta legea.
a declarat Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC
În halele centrale din Obor au fost găsite mai multe nereguli la comercianții care vindeau carne sau produse din carne, cum ar fi: folosirea unor vitrine neigienizate, depozitarea unor produse alimentare în contact direct cu pavimentul sau chiar neconcordanță între data limită de consum menționată pe declarațiile de conformitate și cea expusă pe etichetele din vitrină.
- lipsa afișării, pe etichetă, a elementelor de identificare-caracterizare ale produselor alimentare, a țării de proveniență a produselor și a datei durabilității minimale
- lipsa graficelor de monitorizare a temperaturii vitrinelor frigorifice
- comercializarea produselor din carne proaspătă căreia nu i s-a putut stabili trasabilitatea și implicit data limită de consum
- comercializarea unor produse congelate cu surplus de gheață
- nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor (depozitarea acestora în afara vitrinei frigorifice, la temperature mediului ambiant etc.)
- existența pavimentului deteriorat și neigienizat
- folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu reziduuri, acumulări de praf și grăsime, cu acumulari de lichid, resturi alimentare si impuritati, cu chedere depreciate
- nerespectarea condițiilor impuse de producător privind manipularea și depozitarea
- folosirea unui depozit insalubru și deteriorat (cu paviment spart, vopsea exfoliată, cu resturi menajere, rugină)
- depozitarea unor produse alimentare în contact direct cu pavimentul
- nerespectarea vecinatății produselor
- comercializarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice de aspect și consistență
- lipsa graficului de schimb al uleiului de prăjire
- lipsa informării referitoare la alergeni
- folosirea unor vase de bucătărie cu uzură și grăsime arsă, a unor recipiente de depozitare neigienizate
- neconcordanță între data limită de consum menționată pe declarațiile de conformitate și cea expusă pe etichetele din vitrină.
Au fost verificați 50 de operatori economici și, pentru neregulile constatate, până în acest moment, comisarii CRPCR București-Ilfov au dat amenzi de 293.000 lei, 7 avertismente, au oprit definitiv de la vânzare produsele alimentare neconforme, au oprit temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 4 operatori economici, a propus închiderea, pentru o perioadă de până la 6 luni, a unui operator economic, închiderea altuia pentru o perioadă de la 6 la 12 luni și sigilarea a 2 depozite de carne și a unei mașini pline cu carcase de miel, cărora nu li s-a putut identifica proprietarul.
Sursă Cover: ANPC