Un bărbat din Capitală a fost arestat preventiv pentru 30 zile și este acuzat de viol, șantaj și sechestrare. Este acuzat de fosta sa iubită că a obligat-o să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale sub amenințarea că face publice imagini compromițătoare cu aceasta. Bărbatul ar mai avut de a face cu oamenii legii în octombrie 2022, când a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a produs un accident.
Pe 18 martie, polițiștii au descins la domiciliul bărbatului și au făcut o percheziție. L-au reținut, inițial, pentru 24 de ore după care, procurorii a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea polițiștilor a fost declanșată de plângerea depusă de fosta iubită a bărbatului. Femeia a reclamat că a fost constrânsă prin șantaj să continue relația cu suspectul sub amenințarea că imagini indecente cu ea vor fi făcute publice. Ceea ce s-a întâmplat chiar în ziua în care aceasta a mers la Poliție.
„În fapt, la data de 15 martie 2023, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată de o femeie, cu privire la faptul că, în luna septembrie a anului trecut, un bărbat cu care ar fi avut o relaţie ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal, în timp ce se aflau în locuinţa acestuia, din Sectorul 5, ar fi constrâns-o prin acte de violenţă şi ameninţări să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei sale şi ar fi realizat mai multe materiale video ce o surprind în ipostaze indecente şi denigrante. De asemenea, până la data depunerii plângerii, bărbatul ar fi constrâns-o să nu încheie relaţia, ameninţând-o că va face publice imaginile video, demers pe care l-ar fi îndeplinit la data de 15 martie 2023”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Femeia le-a spus polițiștilor și că fostul său iubit a amenințat-o, de mai multe ori, cu moartea. Polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, violarea vieții private și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Comments are closed.