Părinții și copiii afectați de cazurile de malpraxis ale medicului ortoped Gheorghe Burnei, au ieșit sâmbătă, 18 martie în fața Parchetului General și al Ministerului Sănătății.
Dosarul chirurgului cercetat pentru omor din culpă și vătămare corporală a fost clasat din cauza prescripției răspunderii penale.Medicului ortoped Gheorghe Burnei, care este acuzat penal pentru faptele comise înainte de 2022, îi va expira interdicția de a profesa și se va putea întoarce la masa de operație la începutul lunii martie.
Pe 31 martie 2021, Burnei a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită de aproximativ 13.300 de lei, 5.000 de euro şi 750 de dolari conform HotNews. În 2017 acesta a încercat să profeseze la o clinică privată, deținută de fiul său, Cristian Burnei. În urma scandalului mediatic și a presiunii publice acesta a renunțat să mai activeze la clinică.
La protest au fost prezente mai multe victime ale acestuia.
„Nu credem că se va rezolva ceva, corupţia e mult prea mare să se mai rezolve ceva. Am venit să spunem lucrurile astea, să vadă oamenii şi să facă ceva cât nu este prea târziu.” spune mama Amirei Hamed, Emilia Iliescu. Aceasta crede că odată cu ridicarea interdicţiei de profesare, dacă va exista o deficienţă de medici într-un spital, Burnei va fi angajat la stat, ceea ce reprezintă un pericol pentru copiii viitori. Burnei a operat-o pe Amira la vârsta de 1 an cu o procedură care se face după vârsta de 8 ani, în plus medicul i-a implantat un bloc de bio-vitro-ceramică care i-a distrus articulaţia şoldului, urmând implantul de oase din frigider şi „acea alungire aberantă de 8 centimetrii a femurului”, continuă mama sa. În prezent Amira suferă de depresie şi anxietate, însă printre hobby-urile ei se numără jocurile video, desenatul şi vizionatul de filme cu mama şi verişoara ei. Amira mai menţionează că doarme mult pentru a „da skip zilei” în speranţa că următoarele zile vor fi mai bune, dar acestea rămân la fel.”
O altă persoană prezentă la protest a fost și fosta noră a chirurgului, Roxana Burnei. În urma diagnosticării nepotului său cu „o boală rară”, Burnei a insistat să-l opereze cu toate că mama nu era de acord. În codul de Etică se menţionează că medicii nu au voie să-şi trateze rudele. „Mă lupt de doi ani în instanţe pentru că este acelaşi mod de operare, pentru că de medicină nu se poate vorbi. Te bagă în sperieturi că ai copilul grav bolnav, iar în realitate se dovedeste că diagnosticul este prost făcut.”, transmite Roxana după ce a mers la mai multe consulturi de specialitate şi a aflat că defapt copilul avea un credem că se va rezolva ceva, corupţia e mult prea mare să se mai rezolve ceva. Am venit să spunem lucrurile astea, să vadă oamenii şi sa facă ceva cât nu este prea târziu.” spune mama Amirei. Aceasta crede că odată cu ridicarea interdicţiei de profesare, dacă va exista o deficienţă de medici intr-un spital, Burnei va fi angajat la stat, ceea ce reprezintă un pericol pentru copiii viitori. Burnei a operat-o pe Amira la vârsta de 1 an cu o procedură care se face după vârsta de 8 ani, în plus medicul i-a implantat un bloc de bio-vitro-ceramică care i-a distrus articulaţia şoldului, urmând implantul de oase din frigider şi „acea alungire aberantă de 8 centimetrii a femurului”, continuă mama sa. În prezent Amira suferă de depresie şi anxietate, însă printre hobby-urile ei se numără jocurile video, desenatul şi vizionatul de filme cu mama şi verişoara ei. Amira mai menţionează că doarme mult pentru a „da skip zilei” în speranţa că următoarele zile vor fi mai bune, dar acestea rămân la fel.”
Roxana Burnei, fosta noră a chirurgului a participat şi ea la protest. În urma diagnosticării nepotului său cu „o boală rară”, Burnei a insistat să-l opereze cu toate că mama nu era de acord. În codul de Etică se menţionează că medicii nu au voie să-şi trateze rudele. „Mă lupt de doi ani în instanţe pentru că este acelaşi mod de operare, pentru că de medicină nu se poate vorbi. Te bagă în sperieturi că ai copilul grav bolnav, iar în realitate se dovedește că diagnosticul este prost făcut.”, transmite Roxana după ce a mers la mai multe consulturi de specialitate şi a aflat că defapt copilul avea un fibrom nonosifiat, care apare des la copii, nu o displazie fibroasă aşa cum a hotărât chirurgul Burnei. „Copilul meu nu trebuie şi nici nu va fi operat, după 1 an de zile am reuşit în sfârșit să se accepte că am dreptul să am nişte obiecţiuni la un raport INML de expertiză care este prost făcut şi nu respectă adevărul legal şi medical.”, a afirmat aceasta.
Georgeta Bodolan a venit la protest pentru fiica sa care este la pat şi nu se mai poate deplasa. În urmă cu 11 ani, fata sa a intrat în operaţie la spitalul Marie Curie pentru o fractură de femur, iar după doi ani de zile a aflat la spitalul Monza că Burnei i-a scos fetei 3 sferturi din bazin şi capul femural al piciorului stâng. „De 7 ani de zile stăm şi de judecăm. La INML au ţinut dosarele, n-au făcut nimic… procurorii, judecătorii, toţi îl acoperă. Este condamnat cu 360 de dosare penale, civile, 10 morţi de care ştim noi ca părinţi.”, declară Georgeta Bodolan.
Victimele lui Burnei nu au fost singurele scandalizate de modul de operare al procurorilor și al INML-ului. “Un medic grec, fără aviz de liberă practică și unul român, fără specializare pedriatică mi-au operat fetița de 6 luni, rupându-i cordajele de la valva inimii” ne spune tatăl fetei. Acesta a afirmat că de 7 ani se judecă cu ei și deși a fost găsit vinovat medicul grec pentru vătămare corporală din culpă, nu s-a luat nicio măsură, mai mult procurorii au dat ordonanță de clasare cazului. ,,Dosarul meu a fost ținut la INML 5 ani de zile, printr-un sertar pe acolo, cred că se ştia de ordonanța asta care urma să se dea” mai adaugă el.
Știre realizată de Elena Dumitru