Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 26 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Mai multe trenuri care fac legătura dintre București și Aeroportul Otopeni, anulate în zilele 14 și 15 martie.

451
Foto: Arhiva

Circulația trenurilor București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport „Henri Coandă” (Otopeni) va fi închisă temporar în 14 și 15 martie 2023, între orele 09:00 – 13:30, din cauza unor revizii bianuale, conform boardingpass.ro.

Reviziile au în vedere electromecanismele de macaz și schimbătoarele de cale, iar pentru a putea fi realizate liniile de tren vor fi scoase de sub tensiune.

Transportul dintre Gara de Nord din București și Aeroportul „Henri Coandă” va fi asigurat de Societatea de Transport București Ilfov, care redeschide linia de autobuz 780.

Astfel, în perioadele menționate, autobuzele liniei 780 vor circula la intervale de aproximativ 30 de minute între terminalele „Gara Basarab” și „Aeroport Henri Coandă”.

–      Pe sensul de mers spre terminalul „Aeroport Henri Coandă”: Gara Basarab, Bd. Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, Piaţa Presei Libere, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Alei Aeroport Henri Coandă, Aeroport Henri Coandă Sosiri.

–      Pe sensul de mers spre terminalul „Gara Basarab”: Aeroport Henri Coandă, Alei Aeroport Henri Coandă, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Expoziţiei, Str. Aviator Popişteanu, Str. Dornei, Str. Puţul lui Crăciun, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Piaţa Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Gara Basarab.

Pentru efectuarea călătoriilor pe linia 780 poate fi utilizat oricare titlu de călătorie din oferta tarifară a STB SA.

Autor

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Temperaturile scad în Capitală. La sfârșitul săptămânii revin zilele călduroase

Meteorologii anunță că temperaturile scad în Capitală. Zilele călduroase se întorc, potrivit...

ArticoleȘtiri

Primăria Sectorului 2 continuă spălarea mecanizată a străzilor. Alte două zile de „Curățenie la bordură”

Primăria Sectorului 2 face din nou „Curățenie la bordură”. Spălarea mecanizată a...