Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

CCR amână, a cincea oară, pronunțarea la Teorema lui Precup. Primarul nu mai candidează după 18 ani de mandat

259

Edilul Mogoșoaiei nu mai candidează. Paul Precup a anunțat, într-o postare pe Facebook, că acesta este ultimul său mandat pe care îl va duce, însă, până la final. Motivele invocate sunt de ordin personal. Viceprimarul în funcție a demisionat deja iar în locul său a fost numit un alt consilier local. Între timp, proiectul de suflet al primarului Precup, Sectorul Zero, e blocat de instanțe iar Curtea Constituțională nu a rezolvat încă teorema pe care a lansat-o edilul.

Primarul Mogoșoaiei nu a mai fost foarte activ în ultimele luni. Cam de când au început problemele legate de Sectorul Zero, de reconfigurare teritorială a Mogoșoaiei. Dar anunțul său, că renunță la o nouă candidatură, a fost o surpriză pentru toată lumea.

“Degeaba ai o viață de realizări daca ți-ai șubrezit sănătatea făcându-le și nu apuci să te bucuri de ele”

Într-o foarte lungă postare pe pagina sa de Facebook, Paul Precup explică de ce a luat această decizie. Sănătatea nu-i mai permite și e momentul ca în fotoliul de primar să vină un tânăr.

Acum, a venit însă vremea să vă spun că nu voi mai candida la alegerile viitoare. A venit vremea să las locul unui primar mai tânăr, mai proaspăt. Anii scurși în această funcție și-au pus amprenta asupra mea. De-a lungul acestor mandate am avut un număr de episoade de sănătate care mi-au tot tras semnalul de alarmă. De reținut pentru mine au fost cele cardiace. Ce vă pot spune cu certitudine este că tavanul de salvare este o priveliște foarte urată“, a explicat primarul Mogoșoaiei, în postarea sa.

A vorbit și despre Sectorul Zero, despre blocajul din acest moment. I-a asigurat pe cei care și-au cedat deja terenurile, pentru reconfigurare, că în cazul în care proiectul pică, își vor primi terenurile înapoi.

Din păcate, Sectorul Zero este suspendat până la rezolvarea în instanță a proceselor începute. În continuare spun că este un proiect bun și frumos pentru comunitate, crearea unei zone cu tot ce are nevoie comuna. Nu poți lăsa dezvoltarea unei localități la mâna dezvoltatorilor imobiliari, ci trebuie să prevezi cadrul necesar. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut proiectul și care au donat teren primăriei pentru realizarea acestuia.
Din păcate, rezolvarea nu mai este la mine, este la instanțele de judecată.
În cazul în care soluția finala va fi favorabilă nouă, Sectorul Zero se va realiza și probabil că Mogoșoaia va deveni unul dintre cele mai importante centre universitare și medicale din România
.
Daca soluția finală dată de instanță ne va fi defavorabilă, sunt soluții identificate pentru ca proprietarii care au cedat teren pentru Sectorul Zero să își poată lua terenul înapoi“, a scris Paul Precup, pe pagina sa de Facebook.

În finalul postării, Paul Precup îi asigură pe cetățenii comunei că își va duce mandatul până la capăt cu responsabilitate.

Schimbare în linia secundă

La începutul săptămânii, mâna dreaptă a primarului Precup, viceprimarul Roxana Chihai a demisionat. Doar din conducerea Primăriei nu și din Consiliul Local. Aleșii locali au luat deja act de demisie, și au și numit un nou viceprimar în locul său.

Noul viceprimar ales este Florin Răducu Covaci de la PNL. Fost polițist, Covaci a fost director de Operațiuni la Aeroportul Băneasa, membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile și director la Serviciul Public De Pază Obiective de Interes Județean Ilfov.

Florin Răducu Covaci a absolvit Școla Militară de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, Facultătea de Drept – Profilul Științe Juridice din cadrul Universității ”Bioterra” și al cursurile Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților București. În trecut Covaci a fost boxer de performanță la Rapid și Dinamo Câmpina. În 2012 a candidat din partea ARD-PDL la Primăria Mogoşoaia contra lui Paul Precup.

Teorema lui Precup, subiect greu pentru CCR

Din octombrie 2022, judecătorii Curții Constituționale dezbat Teorema lui Precup. Mai exact, trebuie să afle dacă 2/3*10=9.99 așa cum a scris edilul Mogoșoaiei cu cretă pe tablă, în ședința de Consiliul Local, iar aleșii au votat că are dreptate.

În speță, este vorba de numărul de voturi necesar pentru majoritatea calificată în Consiliul Local Mogoșoaia, unde numărul de consilieri este 15.

dd) majoritatea calificată – primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii.

CODUL ADMINISTRATIV

Aleșii opoziției din Consiliul Local Mogoșoaia și proprietarii afectați de proiectul primarului au contestat, în instanță, toate hotărârile privind înființarea Sectorului Zero și cele de demarare a procedurilor de expropriere. Unul dintre motivele de contestație este modul în care au trecut aceste hotărâri de Consiliul Local, și anume cu doar 10 voturi, atât cat are coaliția PNL și PMP din Mogoșoaia.

Fiind vorba de decizii privind proprietatea, Codul Administrativ prevede ca modalitate de aprobare a lor majoritatea calificată. Și de aici au început discuțiile.

Primarul din Mogoșoaia, Paul Precup, 18 ianuarie 2022.

” Vorbim de o matematică în care trebuie să respectăm regulile matematice. Dacă ne amintim, din matematică, 2/3 ori 15. O luăm pe regula matematică, da? Cum se fac operațiile în matematică, în ce ordine de fac? Așa scrie în lege, se înmulțește fracția, cu numărul de consilieri. Așa scrie în lege.
Fracția este 2/3, în matematică, puteți căuta repede pe Google, în matematică, ordinea operațiilor este de la stânga la dreapta.
Prima operație care se face, este 2/3. Adică 0.66.
A doua operație este ori 15. Care îți dă, GHICI, 9,99.
ÎN LUMEA REALĂ.

Pe 28 februarie, judecătorii au avut al patrulea termen în care ar fi trebuit să dea o soluție. Dar au repus cauza pe rol și o vor rejudeca în aprilie.

Sectorul Zero, blocat de instanțe

Pe rolul instanțelor sunt nu mai puțin de 50 de procese pentru desființarea Sectorului Zero. În speță, judecătorii dezbat legalitatea hotărârilor de Consiliu Local prin care urma să se reconfigureze comuna.

În noiembrie 2022, magistrații de la Tribunalul București s-au pronunțat într-unul din dosare în care persoane fizice sau consilieri locali ai opoziției și au anulat actele de naștere ale Sectorului Zero. În alte dosare, judecătorii doar au suspendat hotărârile de CL până la rezolvarea spețelor pe fond.

Sectorul Zero, proiectul de suflet al primarului Precup, înseamnă 1100 de hectare din teritoriul comunei Mogoșoaia transformate în loc de joacă pentru dezvoltatori imobiliari. Ca terenul cu pricina să iasă din proprietatea cetățenilor și să treacă în domeniul public au existat două variante. Fie prin transfer voluntar, fie prin expropriere. Momentan exproprierile sunt blocate, ca dealtfel întregul proiect.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...