Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 24 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Nicușor Dan susține menținerea circulației pe drumul forestier spre Greenfield, pe o perioadă determinată

327

Primarul Municipiului București, Nicușor Dan, a transmis pe pagina sa de Facebook că în cadrul zilei de astăzi, 31 ianuarie, a avut o ședință cu reprezentanții locuitorilor din Greenfield și cu cei ai Direcției Silvice Ilfov. Subiectul discuției a fost accesul dificil în cartier, fiind existent un singur drum pe care să circule autovehiculele. 

În cadrul discuției cu locuitorii din Greenfield și reprezentanții Direcției Silvice Ilfov (structura regională a Romsilva care cuprinde și pădurile din București), edilul a afirmat că susține menținerea drumului existent, neasfaltat și fără extinderi, pe o perioadă determinată de 2-3 ani. Scopul ar fi ca în timpul acesta, dezvoltatorul să realizeze cele trei ieșiri promise din cartier înspre centură și DN1.

Direcția Silvică Ilfov nu susține soluția drumului provizoriu, insistând pe scoaterea definitivă a drumului din domeniul forestier. Pentru a ameliora situația, edilul va convoca o ședință cu conducerea centrală a Romsilva. 

Chiar astăzi a avut loc un protest al locuitorilor complexului Greenfield, în fața Primăriei Capitalei. Protestatarii au cerut redeschiderea drumului forestier Vadul Moldovei din Pădurea Băneasa, una dintre cele două căi de acces pe care le aveau către București. Drumul a fost închis în ianuarie 2023, când Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a decis oprirea accesului auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa spre București.

Sursă foto: Pagina de Facebook Nicușor Dan

Autor

pe același subiect

Stația „Pod Băneasa” revine pe amplasamentul de bază. Linia 41 are program prelungit pentru meciul Dinamo-Universitatea Craiova. FOTO: STB/FB
ArticoleȘtiriTransport

Stația „Pod Băneasa” revine pe amplasamentul de bază. Linia 41 are program prelungit pentru meciul Dinamo-Universitatea Craiova

Stația „Pod Băneasa”, amplasată pe Șos. București – Ploiești, sensul spre Otopeni, revine...

Cod galben de vreme instabilă vineri, în București. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic
ArticoleȘtiri

Cod galben de vreme instabilă vineri, în București. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vreme...

Linia 185 revine pe traseul de baza. S-au ridicat restricțiile din intersecția Prelungirea Ghencea. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Linia 185 revine pe traseul de bază. S-au ridicat restricțiile din intersecția Prelungirea Ghencea

Ridicarea restricțiilor de circulație din intersecția Prelungirea Ghencea/Drumul Cooperativei permite, începând din...