Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 20 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Brazii naturali de Crăciun, colectați gratuit în Sectorul 6
PrimărieȘtiri

Brazii naturali de Crăciun, colectați gratuit în Sectorul 6

97

După ce au decorat casele de sărbători, brazii naturali de Crăciun vor fi colectați gratuit de Primăria Sectorului 6, pe parcursul lunii ianuarie. Brazii trebuie despodobiți de globuri, ghirlande și alte decorațiuni. Ei vor fi tocați și livrați către companiile care procesează lemnul.

Sunt trei opțiuni prin care se poate face colectarea brazilor naturali, anunță Primăria Sectorului 6.

1. În weekend, la ghena din fața blocului sau la poarta casei

În cazul persoanelor care locuiesc la bloc, brazii se pot lăsa în fața ghenei imobilului, iar cei care locuiesc la casă pot lăsa brazii în fața porților.

Firma de salubritate va aduna brazii în fiecare weekend al lunii ianuarie 2023, în zilele de vineri și sâmbătă: 6-7, 13-14, 20-21 și 27-28.

2. Duși la punctele fixe de colectare, oricând, la orice oră

În afara programului de colectare de la asociațiile de proprietari și de la locuințele unifamiliale, cetățenii Sectorului 6 care preferă să despodobească brazii în timpul săptămânii îi pot duce și lăsa, tot gratuit, la cele 11 puncte de colectare selectivă a deșeurilor. Acolo, programul este 7 zile din 7, 24 de ore din 24.

Cartierul Drumul Taberei

  • Centrul nr.  1 – str. Valea Ialomiței intersecție cu str. Poarta Sărutului;
  • Centrul nr.  2 – str. Pasărea în Văzduh intersecție cu str. Pupăza cu Moț;
  • Centrul nr.  3 – str. 1 Mai nr.57-59 (parcare lateral Auchan);
  • Centrul nr.  6 – str. Valea Argeșului (capăt troleibuz);
  • Centrul nr.  7 -Bd. Timișoara nr. 35;
  • Centrul nr. 11 – Bd Drumul Taberei intersecție cu str. Târgul Neamț.

Cartierul Militari

  • Centrul nr.  5 – str. Fabricii intersecție cu str. Apeductului;
  • Centrul nr.  9 – str. Liniei intersecție cu str. Timonierului;
  • Centrul nr. 10 – str. Performanței nr 45.

Cartierele Crângași și Giulești

  • Centrul nr. 4 – str. Giulești vis-a-vis de Institutul Pasteur;
  • Centrul nr. 8 – Piața Crângași, în spate la TIP-TOP.

3. În orice zi, la alegerea asociațiilor de proprietari

Asociațiile de proprietari care se organizează, strâng mai mulți brazi și vor colectarea lor din fața blocurilor în altă zi din timpul săptămânii, pot contacta operatorul de salubritate la dispeceratul non-stop 0757 024 222 și stabili o zi și un interval orar.

Sursă foto cover: Primăria Sectorului 6

pe același subiect

ArticoleȘtiri

METEO | Vreme instabilă în Capitală, la început de săptămână

Săptămână debutează cu vreme instabilă la București, anunță meteorologii. Temperaturile maxime nu...

ArticoleMainPrimărie

Piața Matache, prinsă în război electoral. Prefectura blochează o decizie a Consiliul Local S1

După un șir lung de dezbateri asupra sursei de finanțare, proiectul de...

green plant in clear glass vase
ArticoleȘtiri

CGMB | 600.000 de euro pentru proiecte de mediu și protecția animalelor

Primăria Capitalei va aloca fonduri nerambursabile în valoare de 600.000 de euro...