Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Transport

Restricții de circulație în Capitală, pe 21 și 22 decembrie. 13 linii de transport vor fi deviate

148

Societatea de Transport Public București anunță că pe 21 și 22 decembrie vor fi restricții de circulație pe mai multe artere în Capitală, cu ocazia organizării evenimentelor comemorative ale Revoluției Române din 1989. 13 linii de transport vor fi deviate din cauza traficului rutier restricționat pe anumite tronsoane de pe Calea Şerban Vodă, Bd. Nicolae Bălcescu și Calea Dorobanți.

În ziua de 21.12.2022, se va restricționa traficul rutier în următoarele zone:

  • Între 08:45 – 11:10 pe Calea Şerban Vodă, între Şos. Olteniţei şi Str. Mitropolit Dosoftei, pe sensul spre Bd. Tineretului;
  • Între 11:30 – 14:30 pe Bd. Nicolae Bălcescu astfel:
  • Tronsonul cuprins între Piaţa Universităţii şi Str. Batiştei, sensul de deplasare către Piaţa Romană;
  • Banda IV de circulație, tronsonul cuprins între Str. Batiştei şi Piaţa Universităţii, sensul de deplasare către Piaţa Unirii;
  • Banda I de circulaţie, tronsonul cuprins între Str. Batiştei şi Str. Demetru Dobrescu, sensul de deplasare către Piaţa Romană.

Ȋn ziua de 22.12.2022, între orele 10:30-12:50, se va închide traficul rutier pe Calea Dorobanţi, tronsonul cuprins între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Dorobanţi (pe sensul spre centru).

Ca urmare, în perioada restricțiilor de circulație, următoarele linii de autobuz vor fi deviate astfel:

1. Ȋntre orele 08:45 – 11:30:

Linia 19 va funcționa pe traseul actual între terminalul „Zeţarilor” şi Piaţa Eroii Revoluţiei, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Şos. Viilor, Str. Constantin Istrati, Bd. Mărăşeşti, Pasajul Mărăşeşti, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, apoi pe traseul actual.
Liniile 116 şi 323 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Gara Progresul”, respectiv terminalul „Zețarilor” şi Piaţa Eroii Revoluției, apoi pe un traseu modificat, pe sensul spre centru, pe Şos. Viilor, Str. Mitropolit Dosoftei, Calea Şerban Vodă apoi traseele actuale. Celelalte sensuri nu se modifică.

2. Ȋntre orele 11:30 – 14:30:

Linia 361 va functiona, pe sensul spre „Complex Comercial Băneasa”, pe traseul de bază între „Piața Unirii 2” şi Piaţa Universității, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Carol I, Bd. Ferdinand I, Str. Traian, Bd. Dacia, Piața Romană, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 381 va funcţiona, pe sensul spre „Clăbucet”, pe traseul de bază între „Piața Reşița” şi Piaţa Universității, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Carol I, Bd. Ferdinand I, Str. Traian, Bd. Dacia, Piața Romană, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între „Piața Unirii” şi Piaţa Universității, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Aeroportul Henri Coandă” pe Bd. Carol I, Bd. Ferdinand I, Str. Traian, Bd. Dacia, Piața Romană, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.

Ȋn ziua de 22.12.2022, între orele 10:30 – 12:50:

  • Liniile 131, 331 şi 331B vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Complex Comercial Băneasa”, „Cartier Dămăroaia”, respectiv „Petrom City” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat, pe sensul spre „Piața Romană”, pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Radu Beller, Piaţa Dorobanţi, Calea Dorobanți, apoi traseele actuale. Celălalt sens nu se modifică.
  • Linia 282 va funcţiona, pe sensul spre terminalul „Şoseaua Fundeni”, pe traseul de bază între terminalul „Gara Basarab” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Ceaikovski, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
  • Linia 301 va funcţiona, pe sensul spre „Piața Romană”, pe traseul de bază între terminalul „Jolie Ville Băneasa”, intersecţia Bd. Beijing/ Bd. Mircea Eliade, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Mircea Eliade, Str. Radu Beller, Piaţa Dorobanţi, Calea Dorobanți, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
  • Linia 335 va funcţiona, pe sensul terminalul „Faur”, pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Radu Beller, Piaţa Dorobanţi, Calea Dorobanți, apoi traseele actuale. Celălalt sens nu se modifică.
  • Linia 343 va funcţiona, pe sensul spre „Fundeni”, pe traseul de bază între terminalul „Cartier Henri Coandă”, intersecţia Bd. Beijing/ Bd. Mircea Eliade, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mircea Eliade, Calea Floreasca, apoi pe traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.

Sursă Cover: Facebook, Societatea de Transport Public București

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...