Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

SRI: În plicurile suspecte de la Amsabasada Ucrainei au fost găsite țesuturi organice, nu explozibil

SRI: În plicurile suspecte de la Amsabasada Ucrainei au fost găsite țesuturi organice, nu explozibil

Serviciul Român de Informații a anunțat că a finalizat analiza conținutului plicurilor suspecte primite de Ambasada Ucrainei în România. Nu au fost găsite urme de explozibil ci de țesuturi organice iar ancheta se va muta la alte instituții ale statului.

În legătură cu cele două plicuri suspecte ridicate în cursul zilei de ieri de la ambasada Ucrainei din București, SRI a comunicat următoarele:


“În urma primelor analize de laborator, s-a constatat că în plicuri nu se află conținut de interes pirotehnic și nici alte substanțe periculoase. Menționăm că analizele specifice au arătat că plicurile conțin fragmente de țesuturi organice, iar pentru stabilirea provenienței acestora este necesară o analiză suplimentară pe care o vor efectua instituțiile abilitate ale statului. Pe componenta prevăzută de atribuțiile legale pe care le are SRI, verificările întreprinse de noi s-au finalizat”

Pe 6 decembrie, în jurul orei 11, Poliția Capitalei a primit un apel prin care a fost informată că, la sediul Ambasadei Ucrainei din București, au fost primite două plicuri suspecte. La sediul ambasadei au sosit imediat polițiști, pirotehniști și echipaje SMURD. Ambasada a fost evacuată până când cele două plicuri au fost ridicate de specialiștii SRI.

Săptămâna trecută mai multe ambasade ale Ucrainei din Europa au primit plicuri suspecte, fie cu conținut explozibil, fie cu substanțe necunoscute.

Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că Rusia ar putea fi în spatele unei serii de atacuri cu scrisori-bombă din Spania.

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.