Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Comisia Juridică a Camerei Deputaților, aviz favorabil pentru percheziția informatică în dosarul lui Daniel Tudorache. Urmează votul în plen

126

Deputații vor dezbate, astăzi, la ora 16, solicitarea DNA pentru o percheziție informatică în dosarul de corupție în care este cercetat Daniel Tudorache, fost edil al sectorului 1, actual parlamentar. Comisia Juridică a avizat, deja, favorabil solicitarea. Tudorache este urmărit penal pentru achiziţii ilegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19, cu un prejudiciu de 68,7 milioane lei.

Solicitarea DNA a ajuns la Camera Deputaților împreună cu o scrisoare a ministrului Justiției, Cristian Predoiu, prin care le cerea deputaților să aprobe cererea. Șefa Comisiei Juridice, deputata Laura Vicol a cerut, săptămâna trecută, prelungirea termenului pentru întocmirea unui raport din cauza volumului mare de documente care trebuie studiate.

“Având în vedere numărul de 34 de volume, un referat şi şapte DVD-uri puse la dispoziţie pentru studierea întregului dosar, solicităm prelungirea termenului de depunere a raportului, pentru studiu, cu încă două zile calendaristice, astfel încât, proiectul de hotărâre să fie depus în data de 21 noiembrie 2022”, a menționat deputata PSD Laura Vicol, preşedinta Comisiei juridice, în adresa către Biroul Permanent.

Dosarul DNA al lui Daniel Tudorache pentru achiziții în pandemie are 300 de volume. Referatul procurorilor are 1000 de pagini.

Comisiei Juridică a emis deja acest aviz, este favorabil, și a fost depus la Cameră. Solicitarea DNA va ajunge azi la vot în plenul Camerei Deputaților.

Pe 21 octombrie, DNA a anunțat că foștii primari, Daniel Tudorache și Marian Vanghelie sunt urmăriți penal, alături de alte 54 de persoane. Cei doi sunt acuzați de achizițiile supraevaluate, în pandemie, cu un prejudiciu de peste 68 de milioane de lei. Achizițiile ar fi vizat tablete pentru elevi (75.500 bucăți), dar și produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1200 bucăți) și termoscannere (200 bucăți).

CITEȘTE ȘI:

Vanghelie și Tudorache, urmăriți penal pentru achiziții în pandemie. DNA estimează “foloase necuvenite” de aproape 14 milioane de euro

Dezinfectantul neconform din școli. Afacerea de 17 milioane de lei dintre Economat Sector 5 și apropiații lui Marian Vanghelie

pe același subiect

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară. Foto: Universitatea din București
ArticoleEducațieȘtiri

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară într-un clasament realizat de experți români

Trei universități din București ocupă primele locuri într-un clasament al instituțiilor de...