Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 10 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
DiverseȘtiri

UPDATE Guvernul a aprobat amânarea ratelor la credite cu până la 9 luni. Facilitatea este pentru cei cu veniturile afectate de epidemia de COVID-19 și care sunt bun-platnici

143

UPDATE

Guvernul a aprobat ordonanța prin care firmele și românii de rând pot amâna cu până la 9 luni plata ratelor la bănci, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020. Asta înseamnă ca suspendarea se poate face și pentru o perioadă mai scurtă de 9 luni.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a precizat la finalul ședinței de guvern că „suspendarea se acordă doar celor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19” și doar de către cei care nu au întârzieri în plata ratelor la momentul întocmirii cererii de suspendare.

Cererile de suspendare a plății ratelor la credite trebuie depuse la bănci înainte de expirarea stării de urgență, adică în următoarele 2-3 săptămâni, potrivit ministrul Finanțelor. Se poate face acest lucru electronic, prin telefon sau printr-o scrisoare adresată băncii.

„Dobânda datorată de debitor corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent. Deci se vor adăuga creditului, dar se eșalonează pe toată durata creditului. Deci efortul nu va fi foarte mare imediat pentru a plăti această sumă. Excepție fac creditele ipotecare pentru care se plătește eșalonat până la maximum 5 ani”, a precizat Florin Cîțu.

”Statul garantează în procent de 100% plata dobânzii capitalizate aferente creditelui ipotecar”, a adăugat șeful de la Finanțe. Potrivit acestuia, statul va putea plăti băncii dobânda, în cazul în care anumite persoane nu vor putea face acest lucru, urmând să-și recupereze ulterior banii de la aceștia.

Ordonanța va intra în vigoare după aprobarea normelor metodologice. Normele de aplicare vor fi elaborate în cel mult 15 zile de la publicarea OUG în Monitorul Oficial și vor fi adoptate prin Hotărâre de Guvern. Ministrul Finanțelor și-a exprimat speranța că acestea vor fi gata săptămâna viitoare.

Știrea inițială

Executivul discută în ședința, care are loc la această oră, proiectul de ordonanță de urgență privind amânarea cu până la 9 luni a plății ratelor către bănci. Beneficiarii acestei facilități sunt: persoane fizice, persoane juridice, dar și persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale.

Premierul Ludovic Orban a insistat la începutul ședinței de guvern pentru includerea în actul normativ și a contractelor de leasing, măsură care ar veni în sprijinul transportatorilor, a căror activitate a fost grav afectată de criza coronavirus. Florin Cîțu l-a asigurat pe premier că și aceste contracte sunt incluse în proiectul de act normativ întocmit.

„Insist să fie expres prevăzute contractele de leasing pentru că știți că unul dintre sectoarele foarte afectate este sectorul transporturilor. Companii întâmpină temporar dificultăți, dar își vor relua activitatea pe măsură ce se normalizează traficul de marfă și ulterior traficul de persoane. Au nevoie de această facilitate pentru a putea să opereze în continuare”, a declarat premierul Ludovic Orban.

„Am inclus clienții instituțiilor financiare non-bancare”, a precizat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Acesta declara în urmă cu două zile că amânarea se va face la cerere. Într-o intervenție la TVR, șeful de la Finanțe a precizat că amânarea se va acorda pentru toate tipurile de credite, atât ipotecare, cât și consum.

Sursa foto: Guvernul României

scris de

Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

Târgul de Florii, în Parcul IOR, in perioada 11-13 aprilie. FOTO: PS3
ArticoleDiverseȘtiri

Târgul de Florii din Parcul IOR, în perioada 11-13 aprilie

Bucureștenii sunt așteptați între 11‑13 aprilie la Târgul de Florii din Parcul...

Bucureștenii nu vor putea vizita Palatul Cotroceni de Paști și de Florii. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseMain

Bucureștenii nu vor putea vizita Palatul Cotroceni de Paști și de Florii

Evenimentului „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” va suferi modificări, în contextul sărbătorilor...

Linia de autobuz 483 va avea un traseu deviat, în perioada 11‑24 aprilie. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Linia de autobuz 483 va avea un traseu deviat, în perioada 11‑24 aprilie

Linia de autobuz 483 va funcționa pe un traseu deviat în perioada 11 aprilie...

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” începe weekendul acesta. Teatru, muzica, activități sportive și tururi ghidate, până pe 12 octombrie. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

„Străzi deschise București, Promenadă urbană” începe weekendul acesta. Teatru, muzică, activități sportive și tururi ghidate, până pe 12 octombrie

„Străzi deschise București, Promenadă urbană” revine weekendul acesta (12-13 aprilie) și transformă din...