Consilierii locali din sectorul 1 vor decide, în următoarea ședință a Consiliului Local, dacă sunt de acord cu proiectul primarului Clotilde Armand pentru acordarea de tichete anticriză. Proiectul prevede acordarea unui voucher de 1000 de lei, pentru locuitorii din sectorul 1 care vor solicita acest lucru. Bugetul necesar este de 208 milioane de lei, corespondent celor 208.000 de persoane domiciliate în sectorul 1, cu vârsta minimă de 18 ani.
Platforma implementată de Primărie, https://tichetanticriza.ro/, va permite bucureștenilor din sectorul 1 să se înscrie în program. Tot aici vor găsi informații suplimentare despre proiect și despre modul în care acești bani vor putea fi folosiți.
„La nivelul aparatului primăriei totul este pregătit pentru acordarea rapidă și transparentă a acestor tichete. Platforma informatică prin accesarea căreia cetățenii majori din Sectorul 1 se pot înscrie pentru obținerea tichetelor anticriză este gata, banii pentru acordarea tichetelor îi avem, pentru că i-am economisit după ce am stopat contractele supraevaluate date de fostele administrații locale către firmele de partid. De acum totul depinde de votul consilierilor locali dacă își doresc sau nu ca cetățenii din Sectorul 1 să beneficieze de facturi mai mici la energie”, a explicat primarul sectorului 1, Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.
Cine beneficiază și cum poate aplica?
”Înscrierea în acest program se va face prin accesarea aplicației informatice („Platforma”). După completarea formularului online de către solicitant, formularul este procesat, iar participanții eligibili sunt notificați prin SMS. Tichetul propriu-zis ajunge prin poștă cu semnătură de primire pe scrisoarea de transport”, a comunicat Primăria Sectorului 1.
Pentru ca o persoană să fie considerată eligibilă, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- vârsta de minimum 18 ani împliniți la data înscrierii în Platformă;
- cetățean români sau cetățean membru al unui stat membru al Uniunii Europene cu domiciliu în sectorul 1;
- are un document de identitate valabil;
- nu are calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București, de Primar sau de Viceprimar al Sectorului 1 al Municipiului București sau de soţ/soţie, rudă ori afin până la gradul I inclusiv, cu un ales local, în momentul transmiterii solicitării de înscriere în Platformă.
De asemenea,
- Perioada de înscriere este de maximum 6 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a măsurilor, în limita bugetului alocat;
- Un participant la acest program nu poate cumula mai multe carnete de tichete, acesta fiind beneficiarul unui singur carnet de tichete;
- Tichetul este utilizabil exclusiv de către beneficiar, în baza actului de identitate, în limita valorii acestuia, în perioada de valabilitate a tichetului;
- Tichetul nu este transmisibil;
- Este interzisă folosirea tichetelor în scopul achiziționării altor bunuri sau servicii decât cele prevăzute în Regulament, precum și vânzarea acestora către terțe persoane fizice sau juridice;
- Tichetele vor putea fi folosite numai la operatorii economici, prevăzuți în lista care va fi afișată pe Platforma online;
- Măsurile se vor aplica până la data de 15 Noiembrie 2023 – sursa
Regulamentul ar putea suferi modificări după trecerea sa prin Consiliul Local.
Proiectul, controversat încă de la lansarea sa
Clotilde Armand a anunțat, în octombrie, că intenționează să acorde tichete de criză pentru toți locuitorii sectorului. 1000 de lei, de persoană, “pentru a face față crizei energetice și pentru a trece mai ușor peste această iarnă”, după cum explică un comunicat al Primăriei.
Proiectul a fost criticat de adversarii politici ai edilului care au acuzat-o de mită electorală.
“Din disperarea de a nu scădea și mai mult în sondaje, după ce timp de 2 ani de zile Primarul le-a demonstrat cetățenilor din Sectorul 1 că nu poate demara niciun proiect major de dezvoltare, a recurs la vechea tactică populistă, veșnic contestată de întreaga echipa USR, pomeni electorale din bani publici. Sau să fie oare o mită electorală mascată??”, a scris viceprimarul sectorului 1, Ramona Porumb (PNL), pe pagina sa de Facebook, imediat după ce Clotilde Armand a anunțat ce planuri are.
Și președintele PSD Sector 1, Petre Florin Manole a avut o primă reacție, în octombrie. PSD va depune amendamente pentru ca USR să nu dispună după bunul plac, fără criterii și reguli, să nu risipească banul public pe proiecte populist, a scris Manole pe pagina sa de Facebook. Nu înainte de a o acuza pe Clotilde Armand că nu a atras fonduri europene și că a alocat prea puțini bani pentru sănătate.
Clotilde Armand a răspuns acuzațiilor și astăzi, în postarea care anunța finalizarea platformei online pentru înscrierea în program.
“Iar pentru cei care susțin că trebuie ajutați cei vulnerabili am să le transmit că deja facem asta. Oferim ajutoarele pentru încălzirea locuinței. Reamintesc faptul că, în perioada sezonului rece, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Sector 1 acordă ajutor de încălzire și supliment pentru energie pentru persoanele cu venituri reduse”, a declarat Clotilde Armand.
Proiectul propus de Clotilde Armand a fost în dezbatere publică și intră acum la vot, în următoarea ședință a Consiliului Local Sector 1.
reporter: Adina Căpîlnean