Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Casa neoromânească de pe Știrbei Vodă, salvată de la demolare de instanță. Gabriela Firea a semnat autorizația de demolare în ultimele zile de mandat

240

Tribunalul Municipiului București a dat câștig de cauză prefectului Municipiului București, iar casa neoromânească de pe Știrbei Vodă nu se va mai demola. Anul trecut, prefectul a atacat în instanță certificatul de urbanism care prevedea demolarea clădirii și autorizația de construire în baza căreia a fi apărut un bloc de șapte etaje în locul clădiri istorice. Autorizația de contruire a fost semnată de către fostul edil al Capitalei Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei, pe 15 octombrie, în ultimele zile de mandat. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Pe 20 ianuarie 2021, Nicușor Dan anunța că a suspendat Autorizația de Demolare emisă pe final de mandat de administrația Firea, iar tot atunci prefectul municipiului București a cerut în instanță anularea celor două acte administrative: certificatul de urbanism și autorizația de construire.

Nu este prima intervenție a primarului Nicușor Dan pentru salvarea unor clădiri cu valoare istorică. Tot în ianuarie 2021, edilul general a reușit să convingă proprietarii unei case vechi să renunțe la demolare.

Sursă Cover: Facebook, Nicușor Dan

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

pe același subiect