Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Mesaj de amenințare cu însemnul Z pe mașina unei ucrainence din București

Mesaj de amenințare cu însemnul Z pe mașina unei ucrainence din București

Update:

Legat de acest subiect, Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române ne-a transmis următoarele.

“Pe 29 septembrie, femeia s-a prezentat la Secția 12 Poliție București unde a relatat într-o engleză greoaie ce i s-a întâmplat. Polițiștii i-au cerut să depună o plângere scrisă dar femeia a refuzat, a cerut ca să se rețină faptele. A promis că va reveni în zilele următoare împreună cu un vorbitor de română sau de engleză pentru a completa plângerea. Polițiștii i-au sugerat să trimită plângerea pe mail, că ar putea scrie cu ajutorul Google Translate. Femeia nu a mai revenit la Secția 12 dar chiar și în lipsa unei plângeri, polițiștii au o petiție în lucru privind această speță”

O femeie din Ucraina care locuiește în sectorul 3 din București alături de cei doi copii de 5, respectiv 12 ani, a fost amenințată de două ori, în cursul lunii septembrie. Femeia a găsit pe capota mașinii litera „Z“, unul dintre simbolurile care reprezinta sprijinul Rusiei în războiul din Ucraina. Femeia susține și că i-a fost desfăcut capacul uneia dintre jenți, care s-a dezumflat, apoi, în trafic. După cele întâmplate, a depus o plângere la Secția 12 de Poliție din Capitală, însă polițiștii nu au făcut nimic în afară de a o anunța că o să primească un răspuns pe mail.

Imagine cu litera „Z“ făcută pe mașina ucrainencei din Sectorul 3.

Ucraineanca povestește că prima oară când a găsit un Z pe capota mașinii a fost pe 10 septembrie. A crezut că e doar o glumă proastă. S-a îngrijorat, însă, când incidentul s-a repetat și pe 29 septembrie.

“Simbolul era alcătuit din bandă adezivă neagră . Prima dată s-a intamplat in data de 10 septembrie 2022, când mi-a desenat litera “Z” pe capota mașinii și mi-a desfăcut căpăcelul unei roți, fapt ce a dus ulterior la dezumflarea acesteia și ulterior o urgență în trafic. Locuiesc în Romania cu cei doi copii ai mei de 5, respectiv 12 ani, aceștia devenind destul de speriați datorită acestei situații“, a declarat femeia, pentru Buletin de București.

După al doilea incident, ucraineanca a depus plângere la Secția 12 de Poliție din București. Polițiștii au anunțat-o că o vor înștiința, pe mail, de mersul anchetei. N-a mai primit niciun semn de la oamenii legii de atunci.

Reporterii Buletin de București au sunat la Secția 12 de Poliție pentru a cere detalii despre caz, însă șeful secției a declarat că nu poate să ofere niciun fel de detaliu în această speță.

Sursă Cover: Youtube

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.