Primăria Sectorului 6 a anunțat, astăzi, că de pe 6 iunie părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani pot să-i înscrie la una dintre cele trei creșe de stat din Sectorul 6. Perioada de înscrieri se întinde pe o perioadă de 14 zile, până pe 20 iunie. Cererile se depun exclusiv online, accesând aplicația cresa online.asistentasociala6.ro.
Primăria condusă de Ciprian Ciucu a anunțat și că rezultatele admiterii vor fi anunțate la data de 1 iulie 2022, ora 18.00, pe site-ul www.asistentasociala6.ro.
La fel ca în fiecare an, după înscrieri se va face o selecție. Sunt luate mai multe criterii în cosiderare, printre care:
- Au prioritate copiii sub 3 ani, ai căror părinți sau reprezentanți legali au domiciliul stabil în Sectorul 6 (dovedit prin copie după actul de identitate).
- Au prioritate copiii aflați în risc de separare de familie, copiii cu dizabilități și cazurile sociale.
După ce se aplică aceste criterii, se va aplica și principiul „primul venit, primul servit”.
Momentan, în Sectorul 6 sunt 980 de locuri repartizate în cele trei creșe de care dispune, după cum urmează:
- Creșa Pinocchio, situată în Aleea Compozitorilor nr. 20, care dispune de 250 de locuri;
- Creșa Neghiniță, situată în Aleea Crăiești nr. 1, care dispune de 390 de locuri;
- Creșa Harap Alb, situată în Str. Estacadei nr. 13A, care dispune de 340 de locuri.
De asemenea, acesta este a doua etapă de înscrieri, după ce în perioada 23 – 31 mai a avut loc etapa întâi, cea de reînscriere a copiilor care au fost în acest an școlar la creșă.