Nicușor Dan a anunțat, luni, că intenționează să plătească datoria PMB către Costică Constanda prin darea în plată a unor terenuri ale Capitalei. Edilul spune că evaluatorii contractați de primărie, evaluează aceste terenuri, iar mâine sau poimâine vor fi reluate discuțiile cu familia Constanda. Pentru ca aceste terenuri să fie date omului de afaceri pentru a stinge datoria primăriei este nevoie ca două treimi din Consiliul General să fie de acord cu soluția propusă de Nicușor Dan. Datoria față de Constanda ajunge la 120 de milioane de euro.
Au fost două sau trei discuții săptămâna trecută. Ce se întâmplă în acest moment este că una din posibilități este dare în plată a unor terenuri. Bineînțels că, cu acceptul a două treimi din CGMB, a unor terenuri pe care Municipiul București le are în proprietate privată și ce face este să facem evaluarea cu evaluatorii cu care suntem în contract pentru aceste terenuri, urmând ca după ce evaluarea este făcut, probabil mâine sau poimâine, să reluăm discuțiile.
A declarat Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă
Edilul Capitalei speră ca situația conturilor blocate se va rezolva în câteva zile. Acesta a sugerat și că momentan situația e sub control pentru că sunt doar două săptămâni de când au fost blocate conturile PMB.
Deocamdată avem, dacă nu mă înșel, două săptămâni, de când avem conturile blocate. Vă aduc aminte că la începutul mandatului am avut 9 luni de conturi blocate. Eu sper că e ochestiune de zile.
A adăugat Nicușor Dan
Pe 4 mai, Nicușor Dan a anunțat că Primăria Municipiului București are conturile blocate pentru investiții, în litigiul cu omul de afaceri Costică Constanda. Conform sentinței judecătorești, datoria Primăriei este de 120 de milioane de euro. Nicușor Dan voia inițial să plătească datoria în rate lunare, însă familia Constanda a refuzat soluția edilului.
Sursă Foto: Facebook, PMB
Comments are closed.