Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 7 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Nicușor Dan a numit un nou manager al Teatrului Nottara. Fosta directoare a fost evaluată cu nota 6.62
Primărie

Nicușor Dan a numit un nou manager al Teatrului Nottara. Fosta directoare a fost evaluată cu nota 6.62

92

Teatrul Nottara are un nou manager, a anunțat primarul Nicușor Dan. „E vorba despre Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, un tânăr regizor din cadrul teatrului, care la doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese de teatru și a câștigat mai multe distincții interne și internaționale.” El a venit pe post prin dispoziție de numire temporară semnată de edil.

Fostul manager al Teatrului Nottara, Marinela Țepuș, a plecat de la conducerea instituției după ce a primit nota 6.62 la evaluarea finală a managementului pe anul 2021. La evaluarea pe anul 2020, ea a fost notată cu 8.33, cu recomandarea de a continua managementul.

Marinela Țepuș a declarat atunci, pentru Buletin de București, că în raportul motivat pe care l-a primit ulterior evaluării pe anul 2020 nu au fost menționate motivele pentru care i-a fost scăzută nota cu un punct față de anul 2019, deși comisia era obligată să formuleze concluzii și recomandări. „Noi în clipa asta nu știm de ce am fost depunctați, nu ni s-a dat niciun răspuns. Am sperat că în acel raport motivat se va vedea motivul depunctării, dar nu scrie nimic în el.

Atenția asupra conducerii teatrului a apărut încă din martie, atunci când Nicușor Dan a anunțat că trimite Corpul de Control la Teatrul Nottara după ce un grup de 15 angajați, printre care și actori, au trimis o sesizare la Primăria București. „Managementul în instituțiile subordonate primăriei trebuie să fie unul corect și urmează să vedem care e situația în cazul Teatrului Nottara”, a declarat primarul.

Sursă cover: Facebook Teatrul Nottara

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Bancă de alimente pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe şi combaterea risipei

Prima bancă de alimente care va fi deschisă de o autoritate publică...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Stadiul lucrărilor la Victor Brauner. Cum va arăta viitorul centru educaţional

Lucrările la Centrul Educațional Victor Brauner avansează – au fost ridicate cele...

ArticolePrimărieȘtiri

Mai puţin de o treime din banii europeni disponibili, cheltuiţi de primăriile Capitalei. S1 şi S5 stau cel mai prost

Primăriile de sector şi Primăria Generală au reuşit să cheltuiască 4.14 miliarde...