Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

800 de refugiați au ajuns cu trenul în Capitală

135

Aproape 800 de refugiați din Ucraina au ajuns, în această după amiază, în Gara de Nord din Capitală. Pentru a-i aduce de la Suceava, CFR a suplimentat cu două vagoane trenul Inter Regio 1750. La sosirea în gară, refugiații au fost preluați de voluntari și de personal sanitar și autorități.

CFR Călători a anunțat, încă de dimineața, că un număr mare de refugiați e în drum spre București.

În această dimineață trenul CFM a ajuns în România la ora 7:31 cu aproximativ 765 de refugiați. Pentru preluarea acestora din stația Cristești Jijia a fost pusă în circulație garnitura trenului 13603, format din 10 vagoane, care va prelua refugiații din stația Cristești Jijia spre stația Iași. (….) Vagoanele cu refugiați de la trenul 13603 sunt transportate cu trenurile în circulație la stația Pașcani, de unde vor fi preluate de trenul IR 1752 Suceava – București Nord și vor ajunge în București Nord in jurul orei 14:52 – comunicat CFR Călători.

La Gara de Nord, refugiații au fost preluați de voluntarii și angajații Direcției Generale de Asistență Socială București care i-au îndrumat spre spațiile special amenajate pentru ei. Pe peron au fost și numeroși jandarmi și polițiști care au asigurat ordinea dar au și ajutat refugiații, unii dintre ei în scaune cu rotile. Imagini impresionante au fost surprinse de fotograful Aurel Rapa.

Courtesy of Aurel Rapa

Courtesy of Aurel Rapa

Courtesy of Aurel Rapa

Cei care au avut nevoie de cazare au fost transportați la centrele amenajate de primăriile de sector și de cea generală. Transportul la centrele de cazarea a fost asigurat cu autobuze STB.

Courtesy of Aurel Rapa

Din cauza numărului mare al refugiaților care au dorit să plece mai departe, în Europa, cu trenul, la casele de bilete s-au format cozi.

CFR Călători a anunțat că, de astăzi, a amenajat un nou spațiu destinat refugiațiilor, al treilea, în holul caselor de bilete de la clasa a II-a. În aceste spații refugiații primesc mâncare, produse de igienă, apă dar și servicii medicale și de asistență socială asigurate de voluntari.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că prin aceste centre organizate în Gara de Nord trecuseră, până ieri, peste 3200 de persoane.

Sursa foto cover Aurel Rapa

pe același subiect

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian". Ce spectacole sunt programate. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Luna decembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Ce spectacole sunt programate

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cuprinde...

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...