Două centre de solidaritate au fost amenajate, în urmă cu câteva ore, în Sectorul 1 pentru a strânge donații pentru vecinii din Ucraina. Bucureștenii pot dona alimente neperisabile (făină, zahăr, conserve etc), dar și haine, pături sau chiar produse de igienă. Produsele donate vor ajunge în zonele din România unde sunt refugiați ucraineni, dacă este nevoie sau vor fi trimise peste graniță. Primele alimente vor fi livrate ucrainenilor cel târziu la finalul săptămânii viitoare.
Ne-am pus efectiv această problemă: ce putem face noi pentru oamenii nevinovați care sunt puși în fața acestui război absurd și inutil? Avem rețeaua noastră de membri în organizație. Sunt undeva la 1000 de persoane pe care dorim să le mobilizăm să se implice și e un loc potrivit că știu cu toții unde avem sediu și pot să aducă acolo. Cetățenii din Sectorul 1 pot dona haine, pături, conserve și orice alimente neperisabile. Ne dorim să strângem periodic alimente. O să facem o primă livrare la finalul săptămânii viitoare.
A declarat pentru Buletin de București Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1
Adresele celor două centre sunt:
- Strada Ion Câmpineanu numărul 27: de luni până vineri între 12.00 și 18.00
- Calea Griviței numărul 200: sâmbăta și duminica între 10.00 și 13.00, de luni până vineri între 18.00 și 20.00.
Campania este inițiată de PNL Sector 1. Pentru detalii suplimentare privind donațiile, cetățenii pot suna la numărul de telefon +40 753 983 613.
Foto: Asociația pentru Protecția Consumatorilor