Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 28 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Incident antisemit la Monumentul Holocaustului. Poliția a deschis o anchetă
Știri

Incident antisemit la Monumentul Holocaustului. Poliția a deschis o anchetă

81

De Ziua Mondială a Victimelor Holocaustului, în Capitală, trei bărbați au depus o coroană de flori cu mesaje antisemite la monumentul Holocaustului. Totul s-a întâmplat chiar în timpul manifestărilor omagiale la care participau oficiali români și ambasadorul Israelului la București. Poliția s-a autosesizat după ce imaginile au apărut în spațiul public și a deschis o anchetă.

„Într-o zi în care vorbim despre memorie, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Memorialul Holocaustului din București au loc manifestări antisemite sub ochii Jandarmeriei. Ministerul Afacerilor Interne, România”, este mesajul postat pe Facebook de Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.

Incidentul s-a petrecut chiar sub privirile participanților la ceremonia de comemorare. Între aceștia, s-a aflat și Ambasadorul Israelului la București, ES David Saranga. La un moment dat, trei bărbați au adus o coroană cu mesaje în limbile română și engleză: „România a salvat 400.000 de evrei în timpul Holocaustului – președintele Simon Peres” și ”Holocaust. Să nu uităm. Jumătatea de adevăr este minciună”.  

Au depus coroana în fața muzeului și au imortalizat momentul. Gestul lor a fost surprins de reprezentanții Insitutului Wiesel. În zonă, erau și polițiști și jandarmi care asigurau paza, dar care nu au intervenit în niciun fel când indivizii au depus coroana.

sursa foto: Facebook Institutul Elie Wiesel

Poliția Capitalei a anunțat că a deschis o anchetă și îi caută pe bărbații care au sfidat memoria victimelor Holocaustului cu mesaje antisemite.

„Urmare imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la un incident înregistrat pe parcursul unui eveniment desfășurat la Monumentul Holocaustului, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție s-a sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului (fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite constituie o infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi), în vederea aplicării măsurilor legale” – comunicat Poliția Capitalei.

Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută, conform Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Metrorex anunță prelungirea lucrărilor la stația Piața Unirii 2

Lucrările de la stația de metrou Piața Unirii 2, accesul C, ieșirea...

ArticoleȘtiri

VIDEO | Păsări protejate de lege, ţinute în captivitate de un bărbat din Domneşti

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov au eliberat 17 păsări protejate de...

ArticoleȘtiriTransport

Proiectul „Străzi Deschise” modifică traseele pentru cinci linii STB, în weekend

Cinci linii de transport în comun își vor modifica traseul pe 27...

ArticoleȘtiriTransport

„Bucharest Street Food Festival” deviază cinci linii STB

Liniile de autobuz 100, 203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate...