Consilierii Locali din Sectorul 3 au adoptat, în ședința de miercuri, suplimentarea capitalului social al companiei Algorithm Residential cu 59 de milioane de lei pentru finalizarea lucrării de la Hala Laminor. Proiectul a intrat pe ordinea de zi pentru prima dată în octombrie, însă atunci a picat la vot. Proiectul a fost repus pe ordinea de zi în repetate rânduri de atunci, dar până ieri nu a trecut de votul consilierilor. Majoritatea din CL motivează că motivul pentru care acest proiect a fost respins în trecut a fost că nu au primit un deviz actualizat cu cheltuielile aferente lucrărilor. Conform unui amendament depus de USR, compania Sectorului 3 are dreptul să folosească acești bani doar dacă prezintă devizul actualizat și doar dacă primește acordul CL.
Cei 59 de milioane de lei ceruți chiar de primarul Robert Negoiță bani vor fi folosiți lucrări de finisaj. Nu a fost singura infuzie de capital în proiect făcută în toți acești ani. Aproape anual, consilierii locali din Sectorul 3 aveau de votat câte o astfel de suplimentare. Cea mai mare a fost în 2019, 180 de milioane de lei. Până la această suplimentare, proiectul costa în jur de 340 de milioane de lei, iar acum a ajuns la un fost final de 400 de milioane de lei.
Transparența stadiului în care se află lucrările de la hala monument a fost aproape inexistentă în cei 5 ani de când s-a deschis șantierul acolo. Documentele pe această temă fie nu există, fie nu sunt publice. În schimb, au existat numeroase clipuri video făcute de primarul Robert Negoiță la fața locului.
Mai mult, conform graficului de execuție, etapa legată de amenajarea „destinației de relaxare” a început în martie 2020, urmând să fie finalizat la 700 de zile de atunci, adică undeva la finalul anului 2022.
Povestea lucrărilor de la Hala laminor a început cu aproape 10 ani în urmă, în mai 2014. Atunci societatea Administrare Active Sector 3 SRL cumpăra cu 2 milioane de lei Hala Laminor, care era deținută de Rommetalcom SRL, o firmă înființată în 2003 și care se ocupă cu reciclarea deșeurilor.
Tot în 2014, Primăria Sectorului 3 a lansat ideea de a dezvolta un complex rezidențial cu turnuri de 25 de etaje, dar a renunțat repede la această idee și a decis că zona va deveni centru de divertisment și cultural pe 35.000 mp, iar restul suprafeței de 33.000 mp va fi transformată într-un centru comercial.
Hala Laminor a fost ultima construită în cadrul Uzinelor Malaxa, devenite 23 August pe vremea comuniștilor. A fost parte a Faur SA după 1989 și, ca majoritatea uzinelor din Bucureşti, a devenit o ruină după 2000.
Proiectul de suplimentare a capitalului social a trecut în unanimitate cu 25 de voturi și fără nicio abținere sau vot împotrivă.
CITEȘTE ȘI:
Sursă Foto: INQUAM Photos/Liviu-Florin Albei