Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Primăria București rămâne fără bani. Plățile din ianuarie, sub semnul întrebării

120

Primăria Capitalei nu va mai avea niciun ban în cont la finalul acestui an, iar dificultățile financiare vor fi mari în luna ianuarie a anului viitor, a precizat primarul general Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă.

„Nu am cerut bani pentru anul ăsta, în schimb am spus şi fostului prim-ministru şi actualului prim-ministru că vom avea o mare dificultate în ianuarie 2022. La sfârşitul anului 2021 noi n-o să mai avem niciun ban în cont. Asta înseamnă că vom plăti din ei subvenţia pentru termie, vom plăti din ei subvenţia pentru transportul public, vom plăti acele lucrări pe care avem să le plătim, o să plătim o parte din datoria de la Otokar de 165 de milioane, care a rămas din fosta administraţie, o să plătim datorii făcute de companiile municipale. Deci fiţi siguri că avem o cheltuire judicioasă a banului public şi nu dăm bani pe prostii, pe concerte, pe târguri şi alte lucruri”, a declarat Nicușor Dan.

Edilul mai spune că se bazează pe „înțelepciunea” Parlamentului, „astfel încât autorităţile locale care sunt în dificultate, şi vorbesc aici de toate autorităţile locale care au sisteme centralizate de încălzire să poată să fie ajutate să treacă această iarnă”.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului București.

„Va fi o întâlnire săptămâna viitoare la care o să fie ministrul Finanţelor, ministrul Dezvoltării şi ministrul Energiei, pentru a vedea care este soluţia. Eu sunt optimist că o să ajungem la o soluţie, pentru că este o aşteptare de 15 ani ca sistemul de producţie, cu cel de transport şi distribuţie să fie unificate. Deci o să aveţi informaţii săptămâna viitoare, când o să aibă loc această întâlnire la nivel de miniştri”, a mai precizat Nicușor Dan.

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...