Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

VIDEO: Străin arestat preventiv pentru agresiune sexuală, în București

VIDEO: Străin arestat preventiv pentru agresiune sexuală, în București

Un cetățean străin a fost arestat preventiv, astăzi, sub acuzația de agresiune sexuală asupra unor minore. O faptă s-ar fi petrecut în luna iunie, iar alta la începutul lui noiembrie. Conform unor surse Buletin de București, bărbatul este peruan.

Polițiștii au primit prima sesizare pe 22 iunie. O femeie a reclamat că fiica sa, minoră, a fost agresată sexual, într-o stație STB din sectorul 1.

Pe 2 noiembrie, o altă mamă le sesiza polițiștilor o infracțiune. Fiica sa, minoră, fusese agresată sexual de un bărbat. Fapta s-a petrecut în plină zi, pe o stradă din sectorul 4.

“În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că faptele ar fi fost săvârșite de aceeași persoană, un cetățean străin, care ar fi profitat de momentele în care a rămas singur cu minorele şi de faptul că erau în imposibilitatea de a se apăra, iar prin constrângere le-ar fi sărutat.”, scrie în comunicatul trimis de Poliția Capitalei.

Suspectul a fost depistat, ieri, de polițiștii Biroului Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri. După audieri, bărbatul, de origine peruană, a fost reţinut. Cel cauză a fost prezentat astăzi magistraților, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă.

sursa Poliția Capitalei

Cercetările sunt continuate de Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

sursa foto cover Captura Video Poliția Romană

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.