Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Bugetul Bucureştiului, votat cu scandal

121

Bugetul Capitalei a fost adoptat astăzi, cu 33 voturi pentru, 3 abţineri şi 15 împotrivă. Consilierii PNL şi USR au spus că suma de 10 miliarde de lei este supraestimată. Chiar şi aşa, au existat consilieri ai Opoziţiei (PNL şi ALDE) care au votat alături de PSD.

O mare parte din bani se duc pe cheltuieli de personal: 1.94 miliarde de lei, dintre care 1.1 miliarde la companiile municipale, înfiinţate de Gabriela Firea. Practic, o cincime de buget merge pe salarii. Liberalii spun că asta nu e nimic altceva decât o plată pentru grupurile de interese ale PSD.

O altă bucată considerabilă din vistieria Bucureştiului merge pe subvenţiile RADET şi STB: 1.6 miliarde lei.

Alte sume de ordinul sutelor de milioane de euro se vor cheltui pe marile proiecte de infrastructură, servicii publice şi Sănătate, promite Firea.

Chiar şi în condiţiile în care estimează un buget generos, Primarul General acuză Guvernul că îi dă bani cu ţârâita. Deşi bucureştenii contribuie cu 25 la sută la PIB, spune ea, se întorc la bugetul municipal doar 0.6%, deşi ea a cerut 1 procent din PIB. O altă sursă de venit va fi reprezentată de vinieta Oxigen, promite directoarea Direcţiei Economice a Primăriei. Din acea taxă vor intra aproximativ 200 milioane de euro, spune ea.

Veniturile imense estimate sunt o fantasmagorie, acuză liberalii şi Nicuşor Dan deopotrivă. “Pentru al treilea an la rând, dna Firea supraestimează veniturile pentru a-i ”încăpea” toate promisiunile făcute fără acoperire. Rezultatul final este previzibil: plăți restante, diminuări de alocari din ”pix”, încă un an în care bucureștenii nu vor avea parte de progrese semnificative în domenii de interes: infrastructură, mobilitate, combaterea poluării! Vor fi însă bani pentru sinecuri și bâlciuri!“, a comentat consilierul general Cătălin Deaconescu pe Facebook.

“Bugetul Primăriei Capitalei pe 2020 nu are nicio legătură cu realitatea. Veniturile estimate, 7,2 miliarde lei sunt, ca și în anii precedenți, supraevaluate cu aprox. 75%. În aceste condiții, bugetul aprobat nu merită comentat, neavând nicio valoare practică.

Managerul unei companii private care estimează venituri de 7 miliarde lei și încasează 4 miliarde lei este automat demis, în orice țară și în orice companie, a transmis Nicuşor Dan, tot pe Facebook.

În buget sunt cuprinse şi cheltuielile legate de organizarea EURO 2020 – 12.5 milioane de euro.

Editor: Oana Despa

Poți contribui la campaniile de informare și jurnalismul independent pe care îl facem printr-o donație recurentă către Asociația Funky Citizens.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...