Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 22 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTransport

M5 | Începe proiectarea pentru tronsonul Eroilor – Piața Iancului

470

Metrorex a semnat, astăzi, cu Asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA &  Coding Srl &  METRANS Engineering SRL, contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul Linia de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei – Pantelimon), Secțiunea Eroilor (PS Operă) – Piața Iancului.

Magistrala 5 de metrou realizează legătura Est-Vest, între cartierul Drumul Taberei și Pantelimon și o conexiune directă dintre aceste două zone rezidențiale și centrul orașului. De asemenea, va face conexiunea cu Magistrala M4 Gara de Nord – Gara Progresu, cu Magistrala M2 Berceni – Pipera și cu Magistrala 1 Pantelimon – Dristor.

Secțiunea Eroilor – Piața Iancului va avea o lungime de 5,4 km și 6 stații, respectiv Hașdeu, Cișmigiu, Universitate, Calea Moșilor, Traian, Piața Iancului.

„Este un contract foarte important atât pentru Metrorex, cât si pentru bucureșteni. Am cerut antreprenorilor să depună toate eforturile astfel încât să poată termina înainte de termenul contractual, chiar daca va trebui să lucreze în mai multe schimburi.  Sunt sigur că vor găsi cele mai noi și bune soluții astfel încât disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai mic”, a declarat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, prezent la semnarea contractului.

Valoarea contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul Linia de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei – Pantelimon) Secțiunea Eroilor (PS Operă) – Piața Iancului este de 39.660.707,31 lei la care se adaugă TVA, respectiv 7.535.534,39 lei, rezultând un total de 47.196.241,70 lei cu TVA.

sursa foto Metrorex

Autor

pe același subiect

Restricții de circulație, timp de o lună, pe Pasajul Basarab. De când intră în vigoare
ArticoleMainTransport

Restricții de circulație, timp de o lună, pe Pasajul Basarab. De când intră în vigoare

Bucureștenii sunt anunțați că de luni, 29 iunie 2026, o serie de...

Proiectarea viitoarei linii de metrou, Bragadiru-Voluntari, va costa peste 180 de milioane de lei. Foto: Arhivă
ArticoleMainPrimărieTransport

Magistrala 7 | Proiectarea viitoarei linii de metrou, Bragadiru-Voluntari, va costa peste 180 de milioane de lei

Proiectarea viitoarei linii de metrou, Magistrala 7 Bragadiru-Voluntari, va costa aproximativ 186...