Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Sănătate

Verificarea instalațiilor electrice la Spitalul Cantacuzino, încredințate unei firme fără aviz. Inspectorii ISU au găsit nereguli

132

Firma care se ocupă de instalațiile electrice la Spitalul Cantacuzino a continuat să fie plătită chiar și după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență a găsit nereguli mai mulți ani la rând. Ea nu are aviz ANRE și subcontractează unei alte societăți, fiind astfel doar un intermediar. În ultimii cinci ani a câștigat 350 de mii de lei.

Anul trecut, în Spitalul Cantacuzino din București au fost spitalizați peste noapte aproape 16 mii de pacienți. Pe lângă aceștia, 512 doctori, asistenți și personal auxiliar s-au aflat, în ture, în incinta spitalului. Niciunul dintre aceștia nu a fost complet în siguranță, dacă luăm în considerare cel mai recent raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISUBIF), încheiat în 2021.

În cazul ipotetic al unui incendiu, unele dintre persoanele aflate în spital ar fi avut dificultăți să găsească căile de evacuare, iar pompierii ar fi ajuns mai greu la hidranți din cauza mașinilor parcate care le bloca accesul. Totodată, intervenția rapidă și eficace a unui serviciu de urgență nu ar fi fost posibilă deoarece spitalul nu a semnat niciun contract pentru astfel de servicii.

Pe lângă asta, inspectorii au găsit mai mulți „conductori electrici neprotejați împotriva loviturilor mecanice și conductori electrici la care s-a constatat existența unor contacte imperfecte la legături și conexiuni”. Cu alte cuvinte, în spital existau cabluri care ar fi putut să provoace electrocutare sau să se supraîncălzească și să ia foc.

În prezent, problema conductorilor electrici s-a rezolvat, susține conducerea spitalului, fiind doar niște „nereguli de moment”. Problema, însă, nu e una recentă, ci a mai fost sesizată de ISU și în anii trecuți. Chiar și așa, conducerea Spitalului Cantacuzino, din 2017 încoace, continuă să angajeze aceeași firmă pentru lucrări de instalații electrice. Până acum, Mobil-Electric SRL a câștigat 350 de mii de lei și a fost plătită chiar și atunci când inspectorii au demonstrat că nu și-a îndeplinit toate obligațiile.

În plus, Mobil-Electric nu este autorizată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei să presteze aceste servicii. Conform răspunsului oficial primit de la Spitalul Cantacuzino, firma pe care o angajează de cinci ani nu se ocupă propriu-zis de lucrări, ci subcontractează. Astfel, rolul ei este doar intermediar, rol pentru care este plătită din bani publici.

Firma Mobil-Electric a fost înființată în 2008, însă cele mai bănoase contracte publice le-a câștigat în ultimii patru ani, cu Spitalul Cantacuzino. Are sediul într-o cameră din casa proprietarului și doar un singur muncitor angajat.

Proprietarul Mobil-Electric nu ne-a răspuns întrebărilor, dar ne-a asigurat că vom primi clarificări din partea conducerii spitalului. Atunci când l-am sunat el era la curent cu toate întrebările pe care Buletin de București le-a înaintat Spitalului Cantacuzino.

Conducerea unității spitalicești ne-a asigurat că toate neregulile găsite de inspectorii ISU au fost rezolvate între timp, mai puțin încheierea unui contract cu serviciul de urgență voluntar sau privat, deoarece „în prezent unitatea nu are prevedere bugetară” pentru aceste servicii.

În momentul de față, conform unui răspuns oficial înaintat de Spitalul Cantacuzino către Buletin de București pe 20 octombrie, există 14 paturi ATI în unitate și 10 pacienți pozitivi cu Covid-19.

Sursă cover: assmb.ro

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Ecograf performant, la Maternitatea Giulești. FOTO: ASSMB
ArticoleMainSănătate

Ecograf performant la Maternitatea Giulești

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă amplasarea unui ecograf performant...

Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București
ArticoleSănătateȘtiri

HOTNEWS | Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București

Ministrul Rafila și-a numit consilierul, Cătălin Lungu, în consiliile de administrație a...