Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Autoritățile au uitat să ia măsuri în cel mai infectat județ, în așteptarea luminii de la Guvern

84

În Ilfov, cazurile de Covid-19 cresc de la o zi la altă într-un ritm foarte alert. Șapte localități au trecut, ieri, de incidența 10 la o mie de locuitori. Deși legea obligă să fie luate noi măsuri la 48 de ore de când este depășit unul dintre praguri, autoritățile tac. De cinci zile au luat o singură măsură, să închidă două grupe de grădiniță din Otopeni și Cernica. În timp ce județul aproape trece de incidența 8 la mie, în 13 localități există măsuri care nu mai au nicio legătură cu rata incidenței la zi. Pe lângă că autoritățile locale iau decizii confuze pentru cetățeni și întârziate față de ce spune legea, Guvernul schimbă sau adaugă reguli de la o săptămână la alta.

Sursă Foto: Covid19ilfov.ro

Dobroești – incidența – 11.61

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 28 septembrie și constau în impunerea interdicției de circulație de la ora 20:00, iar barurile și magazinele vor fi închise de la 18:00. De asemenea, vor fi interzise nunțile, botezurile, activitățile sportive în aer liber și conferințele. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise și ele. 

Bragadiru – incidența – 11.16

Popești-Leordeni – incidența – 10.61

Mogoșoaia – incidența – 10.42

Afumați – incidență – 10,13

Berceni – incidența – 10,08

Chiajna – incidența – 10.07

Voluntari – incidența – 9.60

Măgurele – incidența – 9.44

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de inidență a depășit 7.5 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimenatre pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Până atunci se aplică ultimele restricții luate de CJSU, pe 28 septembrie, valabile pentru localitățile cu rata incidenței mai mare ca 6 dar mai mică ca 7.5, adică restricții de circulație de la 20:00, pe timp de weekend, iar magazinele vor fi închise de la 18:00 în zilele de vineri, sâmbătâ și duminică. Locuitorii vor avea interdicție la a organiza nunți, botezuri, activități sportive în aer liber și conferințe. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise. 

Otopeni – incidența – 9.22

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 28 septembrie și constau în impunerea interdicției de circulație de la ora 20:00, iar barurile și magazinele vor fi închise de la 18:00. De asemenea, vor fi interzise nunțile, botezurile, activitățile sportive în aer liber și conferințele. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise și ele.  

Corbeanca – incidența – 8.31

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de inidență a depășit 7.5 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimenatre pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Până atunci se aplică ultimele restricții luate de CJSU, pe 28 septembrie, valabile pentru localitățile cu rata incidenței mai mare ca 6 dar mai mică ca 7.5, adică restricții de circulație de la 20:00, pe timp de weekend, iar magazinele vor fi închise de la 18:00 în zilele de vineri, sâmbătâ și duminică. Locuitorii vor avea interdicție la a organiza nunți, botezuri, activități sportive în aer liber și conferințe. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise.

Ștefăneștii de Jos – incidența – 7.80

1 Decembrie – incidența – 7.46

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de inidență a depășit 6 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimenatre pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Până atunci se aplică ultimele restricții luate de CJSU, pe 28 septembrie, valabile pentru localitățile cu rata incidenței mai mare ca 3 dar mai mică ca 6, adică purtarea măștii obligatorie în spațiile publice, dar și în transportul în comun, concertele și spectacolele organizate în aer liber pot avea maximum 1000 de participanți, iar în interiorul localurilor unde se servește mâncare nu poate fi depășită capacitatea de 50%, în timp ce în baruri, cluburi și discoteci este permis accesul până la 30% din capacitate. Mai mult, cei care vor să frecventeze barurile, restaurantele și cluburile vor fi nevoiți să prezinte la intrare certificatul verde. De asemenea, nunțile și botezurile se pot organiza cu doar 200 de persoane prezente.    

Pantelimon – incidența – 7.25

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de incidență a depășit 6 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimentare pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Brănești – incidența -7.17

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 28 septembrie și constau în impunerea restricțiilor de circulație de la 20:00, pe timp de weekend, iar magazinele vor fi închise de la 18:00 în zilele de vineri, sâmbătâ și duminică. Locuitorii vor avea interdicție la a organiza nunți, botezuri, activități sportive în aer liber și conferințe. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise

Dărăști Ilfov – incidența – 7.01

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 26 septembrie și constau în impunerea restricțiilor de circulație de la 20:00, pe timp de weekend, iar magazinele vor fi închise de la 18:00 în zilele de vineri, sâmbătâ și duminică. Locuitorii vor avea interdicție la a organiza nunți, botezuri, activități sportive în aer liber și conferințe. Masca va fi obligatorie în spațiul public, iar jocurile de noroc și sălile de fitness vor fi închise 

Clinceni – incidența – 6.97

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de incidență a depășit 6 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimentare pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Până atunci se aplică ultimele restricții luate de CJSU, pe 28 septembrie, valabile pentru localitățile cu rata incidenței mai mare ca 3 dar mai mică ca 6, adică purtarea măștii obligatorie în spațiile publice, dar și în transportul în comun, concertele și spectacolele organizate în aer liber pot avea maximum 1000 de participanți, iar în interiorul localurilor unde se servește mâncare nu poate fi depășită capacitatea de 50%, în timp ce în baruri, cluburi și discoteci este permis accesul până la 30% din capacitate. Mai mult, cei care vor să frecventeze barurile, restaurantele și cluburile vor fi nevoiți să prezinte la intrare certificatul verde. De asemenea, nunțile și botezurile se pot organiza cu doar 200 de persoane prezente.    

Cernica – incidența – 6.91

Copăceni – incidența – 6.73

Gruiu – incidența – 6.52

Balotești – incidența – 6,44

Domnești – incidența – 6.41

 Dragomirești-Vale – incidența – 6.24

Ciolpani – incidența – 6.07

Găneasa – incidența – 5.85

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 28 septembrie și constau în purtarea măștii obligatorie în spațiile publice, dar și în transportul în comun, concertele și spectacolele organizate în aer liber pot avea maximum 1000 de participanți, iar în interiorul localurilor unde se servește mâncare nu poate fi depășită capacitatea de 50%, în timp ce în baruri, cluburi și discoteci este permis accesul până la 30% din capacitate. Mai mult, cei care vor să frecventeze barurile, restaurantele și cluburile vor fi nevoiți să prezinte la intrare certificatul verde. De asemenea, nunțile și botezurile se pot organiza cu doar 200 de persoane prezente  

Glina – incidența – 5.82

Jilava – incidența – 5.81

Tunari – incidența – 5.80

Cornetu – incidența – 5.75

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de inidență a depășit 6 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimenatre pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.

Până atunci se aplică ultimele restricții luate de CJSU, pe 28 septembrie, valabile pentru localitățile cu rata incidenței mai mare ca 3 dar mai mică ca 6, adică purtarea măștii obligatorie în spațiile publice, dar și în transportul în comun, concertele și spectacolele organizate în aer liber pot avea maximum 1000 de participanți, iar în interiorul localurilor unde se servește mâncare nu poate fi depășită capacitatea de 50%, în timp ce în baruri, cluburi și discoteci este permis accesul până la 30% din capacitate. Mai mult, cei care vor să frecventeze barurile, restaurantele și cluburile vor fi nevoiți să prezinte la intrare certificatul verde. De asemenea, nunțile și botezurile se pot organiza cu doar 200 de persoane prezente.    

Moara Vlăsiei – incidența – 4.79

Ultimele măsuri au fost luate de CJSU Ilfov pe 28 septembrie și constau în purtarea măștii obligatorie în spațiile publice, dar și în transportul în comun, concertele și spectacolele organizate în aer liber pot avea maximum 1000 de participanți, iar în interiorul localurilor unde se servește mâncare nu poate fi depășită capacitatea de 50%, în timp ce în baruri, cluburi și discoteci este permis accesul până la 30% din capacitate. Mai mult, cei care vor să frecventeze barurile, restaurantele și cluburile vor fi nevoiți să prezinte la intrare certificatul verde. De asemenea, nunțile și botezurile se pot organiza cu doar 200 de persoane prezente  

Buftea – incidența – 4.67

Ciorogârla – incidența – 4.58

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de incidență a depășit 3 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimentare pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.  

Chitila – incidența – 4.52

Grădiștea – incidența – 4.49

Petrăchioaia – incidența – 4.47

Snagov – incidența – 4.31

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de incidență a depășit 3 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimentare pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie. 

Vidra – incidența – 3.51

Periș – incidența – 3.22

CJSU Ilfov nu a luat încă măsuri de restricție, deși rata de incidență a depășit 3 la mie. Legea spune că Prefectura are 48 de ore să convoace o ședință de CNSU pentru a lua măsuri suplimentare pentru localitățile care trec de pragurile de incidență 3, 5 și 7.5 la mie.  

Nuci – incidența – 2.21

Localitatea se află încă sub 3 la mie, nu au fost luate încă măsuri suplimentare de restricție. 

Dascălu – incidența – 1.97

Localitatea se află încă sub 3 la mie, nu au fost luate încă măsuri suplimentare de restricție.

Amintim că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 600 de noi cazuri de Covid-19 în Ilfov, iar rata de incideță a județului a ajuns la 7.90 la o mie de locuitori.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate. FOTO: Facebook
ArticoleEducațieEvenimentȘtiri

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate

Duminică, 24 noiembrie, în 225 de unități de învățământ din București vor...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie.FOTO: Art Safari
ArticoleCulturăȘtiri

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie

La Art Safari, Crăciunul vine mai devreme, anul acesta. De pe 28...