Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Scumpirea energiei a impus o rectificare bugetară la PMB. Mai mulți bani pentru STB, dar și pentru subvenția la căldură

113

Consilierii generali din Capitală au adoptat, astăzi, o hotărâre conform căreia STB urmează să primească mai mulți bani pentru a continua prestarea serviciilor de transport. Au fost alocați bani suplimentari și pentru rețeaua de termoficare și Direcția Generală de Asistență socială. Din rectificare STB primește cei mai mulți bani, 200 milioane de lei, DGASMB primește 110 milioane de lei, iar rețeaua de termoficare primește o subvenție de puțin peste 78 milioane de lei. Banii suplimentari au fost solicitați pentru că au crescut cheltuielile cu energia electrică, combustibilul și unele materiale care se folosesc la reparația tramvaielor. Amendamentul care aduce aceste modificări a fost făcut de Nicușor Dan, în urma discuțiilor avute cu consilierii generali din coaliția care guvernează Capitala. Proiectul inițial prevede doar suplimentarea bugetului STB cu 388 milioane de lei, fără să prevadă bani pentru termoficare sau DGASMB.

Consiliul General al Municipiului București a votat, azi, o rectificare bugetară pozitivă, care asigură suplimentarea veniturilor municipalității cu 388 de milioane de lei. Acești bani vor fi folosiți pentru subvenționarea în continuare a transportului public local și a termoficării. Sunt două servicii publice foarte importante pentru bucureșteni, pe care am promis că le vom susține în continuare, iar în paralel facem eforturi pentru îmbunătățirea lor.

A scris pe Facebook Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Sursă Foto: captură ecran/amendament proiect hotărâre

Proiectul de hotărâre inițial nu prevedea bani pentru rețeua de termoficare și nici pentru DGASMB, întreaga sumă de 388 milioane de lei urma să fie distribuită STB-ului.

Proiectul inițial de hotărâre. Captură ecran: Anexa nr-1

Amendamentul depus de Nicușor Dan a fost adoptat cu 49 de voturi pentru și o singură abținere, iar proiectul de hotărâre a fost adoptat în integralitate cu unanimitate de voturi.

Sursă Foto: Facebook/Nicușor Dan

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava. FOTO: CJI
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava

Deținuții din Penitenciarul Jilava construiesc cuști pentru câinii din adăpostul public Buftea....

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Foto: Andreea Tudor
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Studentă: „Vrem schimbare”

Zeci de studenţi din Regie stăteau la coadă, după închiderea urnelor, la...

Nereguli la referendumul din Capitală. Foto: INQUAM_Photos_Casian_Mitu
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Funky Citizens | Nereguli la referendumul din Capitală: au votat persoane care nu aveau voie

Mai multe persoane acreditate de Asociația Funky Citizens să observe votul de...