Primăria Capitalei a anunțat, astăzi, că în urma unei întâlniri cu Asociația ACCEPT s-a ajuns la o înțelegere și au decis ca marșul „Bucharest Pride” 2021 să se desfășoare așa cum a fost inițial planificat, pe 14 august de la ora 17:00 pe Calea Victoriei. Marșul trebuie să respecte toate prevederile privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid19 și nu poate să depășească 500 de persoane. Accept a anunțat că solicită prefectului să permită accesul la protest tuturor participanților. Primăria condusă de Nicușor Dan a decis și ca proiectul „Străzi deschise” să fie suspendat pentru ziua de sâmbătă, urmând să fie reluat duminică în condiții normale de desfășurare.
La câteva minute după anunțul PMB, ACCEPT anunță printr-o postare că cere prefectului să permită accesul tuturor celor care doresc să participe, deși reglementările actuale permit desfășurarea acestui tip de eveniment cu maximum 500 de persoane.
PMB și ACCEPT s-au întâlnit astăzi la 14:00 pentru a lua o decizie în privința desfășurării marșului Pride, după ce inițial primăria s-a opus desfășurării lui pe 14 august, pe Calea Victoriei, oferind ca variante Bulevardul Magheru și Șoseaua Kiseleff.
Asociația ACCEPT a protestat, vineri, în fața Primăriei Capitalei și au cerut desfășurarea marșului așa cum era stabilit încă din luna mai.
Prima ediție a festivalului Pride a avut loc în 2004. Organizat de ACCEPT, cea mai mare asociație LGBT din România, festivalul primește suport și finanțare de la Ministerul Sănătății, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și diverse organizații private, precum Institutul pentru o Societate Deschisă și British Council. Din 2005, festivalul include și o paradă de pride.
Sursă Foto: Facebook/Asociația Accept
CITEȘTE ȘI: