Contractul pentru supervizarea lucrărilor pentru finalizarea stației de epurare Glina, etapa II, costă peste 25 de milioane de lei și este finanțat prin bani europeni. Firma care a câștigat licitația, Romair Consulting, este condusă de un om de afaceri care este urmărit penal pentru dare de mită în vederea câștigării unui contract finanțat tot din fonduri europene. Patronul firmei ne-a spus că nu a fost dovedită culpa dumnealui.
Pe 24 iunie, primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunța că extinderea și modernizarea stației de epurare de la Glina va fi terminată anul viitor. Capacitatea de tratare a apelor uzate din București va crește de la cinci metri cubi pe secundă la 12 metri cubi pe secundă, acoperind necesarul estimat până în 2040, a adăugat el.
Întregul proiect costă peste 500 de milioane de lei și are mai multe direcții de investiții, printre care consultanță pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor. Pe 30 iulie, Primăria Capitalei a atribuit unul dintre contractele care se încadrează în această direcție: servicii de Asistență Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta) în Municipiul București – Etapa II”.
În alte cuvinte, dirigintele de șantier, inginerii și experții din echipa vor avea grijă ca toate contractele și lucrările de execuție să se desfășoare la o calitate înaltă, în intervalul de timp și bugetul stabilite. Conform caietului de sarcini, firma care a câștigat licitația va fi o punte de legătură dintre realitatea de pe teren și Primăria Capitalei, căreia îi va trimite rapoarte despre progresul lucrărilor.
Contractul valorează peste 25 de milioane de lei și este achitat din bani europeni, prin Programul Operațional Infrastructura Mare POIM. La licitație au fost depuse două oferte, ambele din partea unor asocieri a mai multor firme.
Câștigătoare a fost cea condusă de Romair Consulting, liderul de piață în România pentru implementarea proiectelor bazate pe fonduri europene. Numele firmei, însă, nu apare doar în topurile de succes, ci și în cercetările Direcției Naționale Anticorupție.
Patronul firmei care supervizează proiectul din fonduri europene al PMB, acuzat de DNA de dare de mită pentru un alt proiect din fonduri europene
În iunie 2015, Direcția Națională de Anticorupție (DNA) anunța începerea unei acțiuni penale împotriva lui Gheorghe Boeru, reprezentant Romair Consulting, pentru dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală. Totul a pornit de la un proiect cu finanțare europeană pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova.
Întocmai ca în cazul stației de epurare Glina, proiectul inițiat de Hidro Prahova SA prevedea mai multe direcții de investiții. Una dintre ele, în valoare de 25 de milioane de lei, era pentru asistența tehnică și supervizarea lucrărilor.
Pentru a se asigura că obține acest contract, Boeru Gheorghe l-ar fi mituit pe vicepreședintele Consiliului Județean Prahova de la vremea respectivă, Semcu Adrian Emanuil, cu 100 de mii de Euro, din totalul de 200 de mii promis. Folosindu-se de influența pe care o avea la reprezentanți ai conducerii Hidro Prahova SA, vicepreședintele l-ar fi ajutat pe patronul Romair Consulting să câștige licitația de 25 de milioane de Euro.
„O parte din banii încasați de S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L. din fonduri publice au fost tranzitați, la dispoziția lui Boeru Gheorghe, fără a avea la bază justificări economice reale, prin conturile mai multor societăți comerciale paravan, scoși, în numerar, și folosiți în interesul personal al lui Boeru Gheorghe.”
Comunicat DNA
Boeru Gheorghe ne-a spus, însă, că procurorii DNA au dispus clasarea cauzei în care acesta era urmărit penal pentru dare de mită, „nefiind astfel dovedită culpa dumnealui, culpă care de fapt nu a existat în realitate”.
Dosarul a fost într-adevăr clasat, însă DNA a confirmat pentru Buletin de București că, în aprilie 2021, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Dosarul se află acum în lucru.
Am revenit cu această informație la Boeru, care ne-a spus că „este posibil să dețineți informații incerte, cu caracter subiectiv” și că „având în vedere faptul că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, sunt ținut de obligația de a nu comenta aspectele care fac obiectul unui astfel de dosar de urmărire penală.”
Patronul Romair Consulting a menționat și faptul că licitația încheiată cu Primăria București are un alt obiect de activitate față de contractul cu Hidro Prahova, singura asemănare între cele două fiind sursa de finanțare.
„Circumstanțele existente la momentul actual (echipa și conducerea Primăriei) sunt cu totul altele, neexistând niciun motiv pentru a face o legătură între cele două contracte sau pentru a face alegații cu privire la vreo faptă ilicită.
Boeru Gheorghe, patron Romair Consulting
În dosarul Hidro Prahova a fost inculpat, printre alții, și Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta care la momentul respectiv se afla în funcția de premier al României.
Parte din asocierea condusă de Romair Consulting, care a câștigat licitația inițiată de primarul Nicușor Dan este și Hill International și sucursala Hill International din România. Conform site-ului lor, Hill International se ocupă de management de proiect și construcții.
Direcția Juridică din cadrul Primăriei București ne-a transmis că, dintre cele două asocieri care au depus ofertă, cea condusă de Romair Consulting a primit punctaj mai mare, 94 puncte, față de cealaltă, care primit 89.13.
„Procedura de atribuire s-a desfășurat cu control ex-ante din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), fiind verificate toate aspectele procedurale.”
Primăria București
Totodată, conform răspunsului oficial primit de la PMB, clasamentul final a fost determinat de propunerea financiară cea mai scăzută.
Sursă cover foto: Facebook Nicușor Dan