Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Doi dintre răniții din explozia din Popești, transferați în Germania

Doi dintre răniții din explozia din Popești, transferați în Germania
Foto cu rol ilustrativ

Doi pacienți internați în stare gravă la spitalul Bagdasar, în urma exploziei care a avut loc ieri în jurul orei 14:00 la o stație de sortare a deșeurilor din Popești Leordeni vor fi trimiși la o clinică de mari arși din Germania. În cursul zilei de astăzi s-ar putea decide dacă vor fi transferați în străinătate și alți pacienți aflați în stare gravă.

11 oameni au fost răniți, vineri, în urma unui incendiu care a izbucnit într-o hală la o stație de reciclare din Popești Leordeni, 5 dintre acești au ajuns la spitalele din Capitală în stare gravă, 2 persoane la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 la Spitalul de Urgență Floreasca.

Autoritățile vor să transfere în străinătate pacienții aflați la Bagdasar Arseni și care au arsuri pe suprafața mare a corpului și pe căile respiratorii. Este vorba de un bărbat de 54 de ani care a fost operat deja aseară și care are arsuri pe mai mult de 70% din suprafața corpului. Celălalt rănit este tot un bărbat, de 42 de ani.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, în această dimineață, că deja au fost contactate clinicile din străinătate unde vor fi transferați cei doi.

Sursă Foto: Facebook / ISU București – Ilfov(V

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.