Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 4 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Bugetul Sectorului 1 a picat|Consilierii PNL și PSD s-au opus

128

Bugetul local al Sectorului 1 pentru 2021 a fost respins de către consilierii locali PNL și PSD, care au votat abținere sau împotrivă. Bugetul trebuia să fie supus votului pe 12 aprilie, însă ședința de atunci nu a mai avut loc pentru că a picat ordinea de zi. Motivul invocat de către liberali este că bugetul se află in ilegalitate pentru că hotărârea în baza căruia a fost făcut este suspendată de instanță.

Consilierii PNL și PSD au propus scoatere bugetului de pe ordinea de zi pentru că nu are la bază o organigramă legală.

Cu toate acestea, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, nu a retras bugetul de pe ordinea de zi și a îndemnat consilierii locali să voteze bugetul pentru a putea continua investițiile din sector.

Știu că e puțin inutil să susțin bugetul pe ordinea de zi dacă nu vom avea două tremi care să-l voteze, dar eu vreau să insist pentru că este important să avem un buget aprobat. Dacă instanța decide peste câteva luni să anuleze acel HCL, noi tot trebuie să avem un buget, să facem investiții. Dacă votăm acum, avem timp să rectificăm. fiecare zi contează, chiar dacă peste șase luni o să ne aflăm într-o altă situație. Avem constructori care așteaptă să fie plătiți. Haideți să luăm o decizie responsabilă.

A declarat Clotilde Armand în cadrul ședinței de astăzi

Pentru ca bugetul să fie aprobat ar fi trebuit să obțină două treimi (2/3) din numărul voturilor exprimate. La ședință au participat 26 de consilieri locali, asta înseamnă că ar fi avut nevoie de 18 voturi ca să treacă. Însă, bugetul a picat, iar voturile s-au împărțit astfel:

  • 11 voturi pentru;
  • 9 voturi împotrivă;
  • 6 abțineri.

Despre lupta juridică pe tema bugetului local al Sectorului 1 pentru 2021 puteți să citiți aici.

Sursă Foto: Facebook/Clotilde Armand

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de înscrieri pentru școli | FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
ArticoleEducațieȘtiri

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de înscrieri pentru școli

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de...

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur
ArticoleȘtiriTransport

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur. Acestea...

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în Programul de Guvernare. Foto: Pădurea Balotești și râul Vlăsia, parte din viitoarea Centură Verde București-Ilfov
ArticoleMediuPoliticȘtiri

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în programul de guvernare

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită partidelor PSD, PNL, USR și...

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii. Foto: ISU B-IF
ArticoleSănătateȘtiri

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii

Nouă spitale din Bucureşti și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistenţa...