Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Demolare cu scandal, la metrou | Prima stație, Ștefan cel Mare

111

Update ora 12.30 – Jandarmii au intervenit la metrou, pentru a aplana conflictul. A fost format un cordon între comercianți și lucrătorii ADP ca cei din urmă să poată continua lucrările de demolare.

Operațiunea de evacuare și demolare a spațiilor comerciale de la metroul bucureștean a început, în această dimineață, cu prima stație, Ștefan cel Mare. Ordinul de demolare a construcțiilor care nu au autorizație a fost dat de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu care a fost și prezent la fața locului. La nici o oră după ce angajații de la ADP Sector 2 începuseră lucrările, comercianții au chemat poliția și a început scandalul.

Acțiunea de astăzi e punctul final dintr-un conflict început luna trecută, după ce Metrorex a cerut comercianților de la metrou să elibereze toate spațiile. Conform Metrorex, amplasarea acestor chioșcuri pe domeniul public este ilegală, în lipsa unui contract de asociere, iar majoritatea nu au nici aviz ISU.

În replică, sindicatul USLM a transmis, printr-un comunicat de presă, că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legii și cu aprobarea Metrorex și că 80% dintre acestea sunt deținute de sindicatele din metrou. Și a trecut la represalii.

Pe 26 martie, a doua zi după ce Metrorex a făcut anunțul privind chioșcurile, lucrătorii companiei de stat au blocat circulația metroului coborând pe șine într-un protest spontan. Prim-ministrul Florin Cîțu a numit protestul “ilegal” și l-a acuzat de organizarea acestuia pe liderul sindicatului USLM, Ion Rădoi, fost deputat PSD. Șeful Guvernului a catalogat acțiunea ca fiind șantaj “în stil mafiot”. Ministrul Transporturilor a transmis și el un mesaj dur liderului de sindicat Ion Rădoi.

Protestul a luat sfârșit în aceeași zi, dar a produs pagube importante companiei. Conducerea Metrorex a anunțat că va recupera banii în instanță, de la sindicaliștii care au pus la cale blocarea șinelor.

Vinerea trecută a expirat termenul impus de ministrul Transporturilor pentru eliberarea spațiilor de la metrou. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu este primul care a trecut la acțiune și a emis ordin de demolare pentru construcțiile aflate în ilegalitate, în stația de metrou Ștefan cel Mare.

La aproximativ o oră după ce lucrătorii ADP au inceput dezasamblarea construcțiilor, câțiva comercianți au solicita poliției să intervină, pe motiv că mai au marfă în spațiile comerciale.

Vom reveni

sursa FOTO Facebook Radu Mihaiu

pe același subiect

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...