O primărie care încasează zeci de milioane de euro din taxe locale și din cotele defalcate din impozitul pe venit poate fi complet incapabilă să ducă la capăt o investiție, să organizeze o licitație deschisă în SICAP sau să administreze comunele vecine în cazul unei comasări. Aceasta este concluzia capitolului al patrulea din raportul „Reforma Arhitecturii Administrative a României. Partea I: Diagnosticul situației actuale”, publicat pe 29 octombrie 2026 de organizația Funky Citizens și semnat de Diana Tăbleț și Elena Calistru.
În timp ce noul Guvern Niculescu, învestit pe 20 octombrie 2026, a readus pe agendă comasarea voluntară a peste 400 de comune, datele din execuțiile bugetare și din sistemul electronic de achiziții publice arată că bogăția contabilă a unor localități din Ilfov și din București nu echivalează cu capacitatea lor de a livra proiecte publice.
De ce o primărie bogată poate pica testul de management public
Autorii studiului au luat în calcul banii care intră în conturile unei unități administrativ-teritoriale și competența aparatului din primărie. Pentru a măsura această diferență fără criterii politice, cercetătorii au creat Indicele de Capacitate Administrativă (ICA), calculat pe datele publice din anii 2023-2025 pentru toate cele 3.180 de comune, orașe și municipii din România.
Explicația metodologică din raport vizează direct în „anomaliile” administrațiilor din jurul marilor orașe: „Viabilitatea din capitolul 2 arată dacă o primărie își poate plăti funcționarea. Capacitatea administrativă arată dacă știe ce să facă cu banii pe care îi are la dispoziție: să investească, să execute ce își propune, să atragă fonduri europene, să cumpere prin proceduri deschise și să își plătească datoriile la timp. Cele două nu se suprapun. O comună cu venituri proprii mari poate să nu ducă la capăt niciun proiect.”
Miza acestui indice este verificarea fezabilității oricărei propuneri de reorganizare teritorială înainte ca politicienii să deseneze hărți noi din pix.
„Orice scenariu de reorganizare teritorială pune aceeași întrebare, chiar dacă nu o spune: cine duce greul? Un cluster are nevoie de un centru care să poată strânge proiecte, să plătească furnizori și să gestioneze bani europeni și bani de la buget pentru mai multe localități decât cele pe care le gestionează azi. Dacă centrul nu poate, harta arată bine pe hârtie și nu funcționează.”, punctează experții.
Iluzia bogăției din Ilfov în fața testelor de capacitate
Aplicat pe realitatea din județul Ilfov, primul filtru din Indicele de Capacitate Administrativă, adică acoperirea cheltuielilor de funcționare din venituri proprii, șterge „mitul” județului integral bogat.
Deși Ilfovul are cea mai mare pondere din România a comunelor care își acoperă simultan salariile și bunurile și serviciile din venituri proprii (37,5% în 2025), restul de 62,5% dintre comunele ilfovene pică încă de la această primă condiție de autonomie financiară.
Chiar și în rândul celor opt orașe din județul Ilfov, doar patru(Voluntari, Otopeni, Popești-Leordeni și Chitila) s-au menținut în grupul celor 16 orașe din România care și-au acoperit în fiecare an, între 2018 și 2025, funcționarea curentă din resurse proprii.
Celelalte patru orașe ilfovene(Bragadiru, Pantelimon, Buftea și Măgurele) au oscilat sub acest prag de autonomie, în ciuda expansiunii imobiliare de pe teritoriul lor.
Nici acolo unde banii „curg” în bugetele locale din Ilfov, capacitatea administrativă nu este garantată.
Comuna Chiajna a strâns în 2025 venituri proprii aproximativ 25,5 milioane de euro și a cheltuit pe salarii 2,2 milioane de euro, adică circa 52 de euro pe cap de locuitor, în timp ce orașele Voluntari și Otopeni au încasat peste 1.200 de euro pe locuitor, cu costuri salariale sub 400 de euro pe cap de locuitor.
Cauza acestei situații ar fi absența specialiștilor din aparatele primăriilor, înțesate în schimb cu personal fără atribuții tehnice.
Datele Curții de Conturi citate în raportul Funky Citizens arată că, la nivel național, doar o comună din zece are un auditor intern, doar patru din zece au un arhitect-șef, iar primăriile comunale reușesc să încaseze doar 57% din veniturile pe care le au de colectat.
„Nu poți cere unei primării fără arhitect să planifice, fără om de achiziții să cumpere și fără auditor să verifice și apoi să te miri că proiectele întârzie”, avertizează autorii studiului.
De ce Bucureștiul și Ilfovul nu se pot reforma prin simple comasări de comune
Cercetătorii Funky Citizens avertizează că centrul unui cluster administrativ nu se alege după tabele contabile, ci după direcția în care se mișcă zilnic locuitorii: „Centrul unui cluster nu e UAT-ul cu cifrele cele mai bune, ci locul înspre care graviteză deja oamenii: naveta, serviciile, accesul și, cu pondere mică, populația.”
Dacă acest centru pică testele de investiții sau de achiziții competitive, întregul cluster primește cel mult un verdict galben, ceea ce înseamnă că o eventuală comasare ar fi fezabilă doar cu sprijin de tranziție.
În cazul Municipiului București și al celor șase sectoare, toate cele șapte administrații trec testul de viabilitate financiară, întrucât și-au acoperit în fiecare an din ultimul deceniu salariile și bunurile și serviciile din venituri proprii.
Problema polului București-Ilfov nu s-ar rezolva însă prin lipirea unei comune sărace din marginea județului de o comună bogată de lângă centură.
Pentru o piață a muncii și a locuirii în care zeci de mii de oameni fac naveta zilnic din Ilfov în Capitală, raportul Funky Citizens impune o arhitectură administrativă integrată: „un pol regional cu douăzeci de comune în coroană are nevoie de un nivel de guvernare al zonei (planificare comună, o autoritate de transport, buget și finanțare), nu doar de o hartă cu granițe mutate.”
Fără această structură comună de comandă, care să poată gestiona proiecte majore și licitații transparente, Bucureștiul și Ilfovul riscă să piardă finanțările pentru infrastructură din cele 60,2 miliarde de euro aferente Planului Național și Regional 2028-2034 al Uniunii Europene.
Citește aici studiul Funky Citizens.
