Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie

Taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1 a fost redusă la jumătate. Primăria a propus 22 de lei pe lună, apoi tot primăria s-a angajat să subvenționeze 50% din preț

Taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1 a fost redusă la jumătate. Primăria a propus 22 de lei pe lună, apoi tot primăria s-a angajat să subvenționeze 50% din preț
Foto: PS 1

Consiliul Local a aprobat în ședința de joi, 22 octombrie, taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1, cu o modificăre importantă: va fi redusă la jumătate față de valoarea anunțată inițial.

Primăria a propus, în proiectul de hotărâre pus pe masa consilierilor locali, ca valoarea taxei să fie de 22,20 lei pe lună de persoană, TVA inclus. În ședința de joi, tot Primăria, printr-un amendament al primarului George Tuță, s-a oferit să subvenționeze o mare parte din cost.

Astfel, cei care sortează deșeurile vor primi din oficiu o subvenție de 12,21 lei pe lună de persoană de la bugetul local, până la 31 decembrie 2029.

Astfel, o persoană subvenționată va plăti 9,99 lei pe lună, în loc de 22,20, iar o familie de trei persoane ar plăti 29,97 lei pe lună, față de 66,60 lei fără subvenție. Această valoare nu acoperă curățenia stradală și deszăpezirea, care vor fi finanțate în continuare din bugetul Sectorului 1.

Amendamentul propus de George Tuță a fost adoptat cu 20 de voturi pentru și 5 abțineri. Proiectul întreg a fost votat cu 17 voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri. Consilierii locali USR au anunțat că se opun introducerii unei taxe de salubritate.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL | 266,40 lei pe an, taxa de salubritate în Sectorul 1. De când se plătește și cui i se aplică

George Tuță: „Eram singura primărie de sector din București care nu avea acest mecanism”

Amendamentul adoptat în ședința de joi prevede că subvenția la taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1 poate fi pierdută dacă beneficiarii nu respectă regulile privind colectarea selectivă.

„Verificarea şi constatarea se fac de poliţiştii locali sau de alți angajaţi ai administraţiei publice locale a Sectorului 1 cu atribuţii în acest sens, prin document constatator care identifică utilizatorul casnic, fapta şi mijloacele de probă. Neconformarea se reține numai dacă poate fi individualizată în sarcina utilizatorului respectiv.

Documentul constatator se comunică utilizatorului şi se transmite, în termen de 15 zile de la încheiere, organului fiscal local”, se arată în document.

Totuși, pentru început, toți cetățenii vor beneficia de „prezumția de nevinovăție”. „Până la proba contrară, utilizatorii casnici beneficiază de prezumția că respectă şi aplică modul/sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale”, meționează documentul.

Primarul George Tuță a menționat că a fost obligat prin regulamentele europene și naționale să introducă o taxă de salubritate, deoarece „statul leagă o parte din banii pe care îi dă autorității locale de serviciile pe care acestea le furnizează”. Dar valoarea acesteia este stabilită de fiecare unitate administrativă în parte.

„Plătind totul din același buget, nu putem identifica exact ce, pentru ce și cât plătește fiecare. Nu a fost o prioritate pentru noi să punem taxe noi, din contră, am vrut să mai reducem din birocrație și din taxele pe care le poate stabili Consiliul Local. Dar eram singura primărie de sector din București care nu avea acest mecanism impus de lege”, s-a justificat George Tuță.

Nivelul taxei de salubritate a fost calculat, potrivit primarului, pe baza metodologiei Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, „care are o formulă clară”. Așa s-a ajuns la 22,20 de lei pe lună pentru o persoană.

„Vă propun să nu cer oamenilor costul complet, deoarece tratarea și sortarea deșeurilor sunt deja atribuite în contracte valabile până în 2030. Așa că le-am bugetat corespunzător și consider că ar trebui să le plătească tot administrația locală. Ce am semnat noi, plătim noi. De aceea, vă propun ca cetățenii Sectorului 1 să plătească doar 9,99 de lei, cât ar însemna depozitarea deșeurilor și colectarea acestora”, a afirmat George Tuță.

Primarul susține că scopul acestei taxe nu este de a strânge bani, ci de a proteja bugetul local, pentru că riscul ca Guvernul să reducă alocările de fonduri de la centru, pentru că nu se introduce taxarea, să dispară.

Taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1 intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027, dar prima plată, pentru jumătate de an, va fi făcută până la 30 iunie 2027.

„Vom face publice toate costurile pe care le avem cu salubritatea, inclusiv cele istorice. Acum, toată lumea plătește mai mult, dar nu se vede pe ce se duc banii”, a suținut George Tuță.

CITEȘTE ȘI: Războiul dintre Romprest și Primăria Sectorului 1, faza pe deszăpezire. Compania nu va mai putea cumpăra materiale antiderapante

Susține jurnalismul BdB

Bucureștiul are nevoie de întrebări incomode.

Noi le punem. Verificăm documente, urmărim deciziile primăriilor și explicăm ce înseamnă pentru oraș. Susține munca reporterilor Buletin de București.

Alte modalități de susținere

Alege cum vrei să ne susții.

„Altă sumă” este disponibilă doar pentru donațiile făcute o singură dată.

Aleg să susțin BdB cu 5 € / lună →

USR nu a votat taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1

Consilierii locali USR au anunțat, prin liderul de grup, Andrei Nicolaescu, că votează împotriva introducerii taxei de salubritate, invocând faptul că ar fi o dublare a sumelor pe care cetățenii le plătesc deja.

„Locuitorii Sectorului 1 finanțează de 18 ani firma de salubritate, din taxele cetățenilor, că Primăria nu are banii ei, și acum primarul dorește ca aceștia să plătească și direct din buzunar. Oamenii au deja prea multe de plătit și nu mai era nevoie de o altă taxă.

Separarea incorectă a deșeurilor este taxată dublu, cu 44,40 de lei. Cine constată abaterea și cine răspunde la blocurile unde nu există recipiente pentru fracție separată și infrastructura nu este reglementată pentru separarea deșeurilor.

Cu lozinca asta ‘plătești cât consumi’, se pare că nu este chiar așa. Inițial, scrie în proiect că toți locuitorii vor plăti la fel și pe parcurs se va calcula și se va vedea dacă într-un cartier se plătește mai mult sau mai puțin în funcție de cantitatea de gunoi care se colectează”, a afirmat Andrei Nicolaescu.

Și consilierul local AUR Ionuț Zorilă a menționat că, din punctul său de vedere, taxa de salubritate pentru cetățenii Sectorului 1 nu se justifică, deoarece oricum aceștia plăteau indirect prin bugetul local.

„Care este procedura de a se stabili cine selectează selectiv și cine nu”, a întrebat Ionuț Zorilă.

În replică, primarul George Tuță a răspuns că introducerea taxei era obligatorie, dar a cerut să fie subvenționată pentru că urmărește să evite o trecere bruscă pentru bugetul familiilor.

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.

Date utile despre taxa de salubritate pentru cetățenii din Sectorul 1

Cine plătește și cum se calculează taxa

Taxa se aplică utilizatorilor casnici și se calculează în funcție de numărul persoanelor declarate, nu ca tarif fix pentru fiecare locuință.

În cazul clădirilor aflate în proprietate privată, proprietarii trebuie să declare persoanele care locuiesc în imobilele respective.

Pentru clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unei unități administrativ-teritoriale, obligația de plată și de declarare revine utilizatorilor casnici.

Regulamentul prevede că se iau în calcul persoanele care locuiesc în imobil cel puțin 30 de zile calendaristice.

Pentru unitățile locative închiriate în regim hotelier, se declară trei persoane pe lună.

Ce declarații trebuie depuse

Proprietarii trebuie să depună o declarație de impunere pentru fiecare clădire deținută. Documentul trebuie să conțină datele de identificare ale proprietarilor, adresa imobilului și numărul persoanelor care locuiesc acolo.

Declarația se depune în termen de maximum 30 de zile de la dobândirea dreptului de proprietate. Pentru utilizatorii casnici din clădirile aflate în proprietatea statului sau a unei unități administrativ-teritoriale, termenul curge de la dobândirea dreptului în baza căruia locuiesc în imobil.

Dacă se schimbă numărul persoanelor sau identitatea acestora, proprietarul trebuie să depună o declarație rectificativă în maximum 30 de zile.

Regulamentul prevede și depunerea unei declarații de scoatere din evidență în situații precum vânzarea sau demolarea imobilului, schimbarea destinației acestuia ori încetarea dreptului în baza căruia o persoană locuia acolo.

Declarațiile se depun la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, prin e-mail la registratura@primarias1.ro, prin poștă sau curier, ori direct la sediul din Strada Mureș nr. 18-24.

Ce se întâmplă dacă nu este depusă declarația

Dacă declarația nu este depusă în termen, autoritatea locală poate stabili din oficiu suma datorată.

Atunci când nu există informații despre numărul persoanelor care locuiesc într-un imobil, regulamentul prevede estimarea a trei utilizatori casnici pentru fiecare unitate de proprietate imobiliară.

Persoanele care primesc o decizie de impunere emisă din oficiu pot depune declarația inițială sau rectificativă în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei. Ulterior, autoritatea fiscală anulează decizia inițială și emite una nouă, pe baza declarației depuse.

Asociațiile de proprietari și de locatari trebuie să transmită autorității fiscale, în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui semestru, situații centralizatoare privind numărul persoanelor declarate pentru fiecare unitate de proprietate imobiliară.

Când se depun declarațiile și primul termen de plată

Până la 30 aprilie 2027, proprietarii trebuie să depună declarația la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1.

Primul termen de plată este 30 iunie 2027.

Din 2028, plata se va face în două tranșe: până la 31 martie și până la 30 septembrie, pentru perioada iulie-decembrie.

Taxa poate fi plătită în avans, fără acordarea unor facilități fiscale. Sumele achitate în plus pot fi compensate sau restituite la cerere, potrivit Codului de procedură fiscală.

Plata se poate face prin Ghișeul.ro, platforma online, terminalele SelfPay Easy, aplicația mobilă, ordin de plată, mandat poștal sau prin oficiile Poștei Române.

Neplata la termen atrage majorări de întârziere și poate duce la executare silită, potrivit legii.

Cine beneficiază de scutire

Regulamentul prevede scutiri pentru veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice sau etnice, în condițiile actelor normative aplicabile, persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.

De scutire beneficiază și reprezentanții legali care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat ori persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pe perioada în care îndeplinesc aceste condiții.

Pentru a beneficia de scutire, persoanele eligibile trebuie să depună o cerere și documentele justificative.

Amenzi de până la 1.000 de lei

Nerespectarea obligațiilor declarative poate atrage amenzi. Depunerea cu întârziere a declarației de impunere se sancționează cu amendă între 100 și 500 de lei. Nedepunerea declarației și transmiterea cu întârziere a situațiilor centralizatoare de către asociațiile de proprietari sau de locatari se sancționează cu amenzi între 500 și 1.000 de lei.

Regulamentul prevede și o taxă de două ori mai mare pentru utilizatorii casnici care nu asigură colectarea separată a deșeurilor municipale, respectiv 44 de lei (taxa este stabilită la valoarea de 22.20, fiind subvenționată din bugetul Primăriei până la suma de 9,99 lei). (Sursa: Primăria Sectorului 1)

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024.

    A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017.

    Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

    Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași.

    A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei.

    A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură.

    Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.