Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Bugetul Metrorex pe 2026, „scos la lumină” în miez de noapte: Ministerul Transporturilor confirmă tăierea subvenției, în timp ce cheltuielile cu personalul rămân colosale

Bugetul Metrorex pe 2026, „scos la lumină” în miez de noapte: Ministerul Transporturilor confirmă tăierea subvenției, în timp ce cheltuielile cu personalul rămân colosale
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a publicat joi seara, târziu, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2026 pentru Metrorex. Documentul oficial confirmă informațiile recente din spațiul public cu privire la subvenția care nu va acoperi funcționarea metroului bucureștean. Potrivit proiectului, Guvernul alocă puțin sub 60% din necesarul financiar al companiei, în condițiile în care o proporție uriașă din buget continuă să fie înghițită de cheltuieli salariale.

Subvenția de la stat, mult sub necesarul cerut

Potrivit notei de fundamentare consultată de Buletin de București, subvenția este de 761,49 milioane lei (aproximativ 153,2 milioane euro). Această sumă acoperă doar 59,6% din necesarul de compensație cerut de conducerea Metrorex, care se ridică la nu mai puțin de 1,27 miliarde lei (aproximativ 256,8 milioane euro).

Cifrele publicate de minister confirmă avertismentele lansate încă de zilele trecute de conducerea Metrorex și de sindicate. Practic, documentul oficial confirmă că tăierea subvenției lasă Metrorex fără garanția unor fonduri suficiente pentru a-și susține circulația metroului.

Risipa și schemele de personal

Deși veniturile din subvenții pentru investiții scad dramatic în prognoza pe anul 2026, cu 60,5% față de 2025, cheltuielile cu personalul se mențin la cote colosale. 

Pentru 2026, dintr-un total al cheltuielilor estimat la 2,09 miliarde lei (aproximativ 421,2 milioane euro), peste jumătate din bani se duc exclusiv către salariați. Mai exact, cheltuielile cu personalul sunt prevăzute la 1,07 miliarde lei (aproximativ 215,4 milioane euro), înregistrând chiar o creștere suplimentară de 38,45 milioane lei (aproximativ 7,7 milioane euro) față de execuția din 2025. Ministerul și compania justifică simplu această majorare prin „menținerea drepturilor de natură salarială aflate în plată”.

Venituri totale în scădere, dar se mizează pe aglomerație

Per total, veniturile Metrorex pentru 2026 sunt estimate a fi mai mici cu 23% față de anul trecut, ajungând la suma de 1,79 miliarde lei (aproximativ 361,7 milioane euro).

Pentru a mai echilibra balanța, Ministerul Transporturilor se bazează pe o eventuală creștere a traficului subteran. 

Aici este luată în calcul creșterea vânzărilor din cartele și abonamente aproape 10%, ajungând la 427,46 milioane lei (aproximativ 86 milioane euro). Prognoza se sprijină pe un salt estimat al numărului de călători de la 153,27 milioane în 2025, la circa 165,5 milioane în 2026.

Potrivit legii, până la adoptarea în ședința de Guvern, proiectul poate să rămână în dezbatere publică 10 zile de la momentul publicării.

CITEȘTE ȘI Marian Artimon, liderul USLM, despre acuzațiile de sexism: „Nu retractez cele afirmate, a fost scos din context. Există o ceartă între etaje. Metroul 

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.