Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Spitalele suport Covid-19 din București sunt pline

118

Toate cele 22 de spitale suport Covid-19 și care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu SARS-CoV-2 se află la capacitate maximă, după ce în ultimele zile s-a înregistrat o creștere bruscă a pacienților diagnosticați cu Covid-19.

Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balș”, a declarat pentru Buletin de București că nu mai sunt locuri în spitalele suport Covid-19 din Capitală, iar situația lor se schimbă în mod dinamic.

La momentul de față, la toate spitalele suport Covid din București avem aceeași situație, adică nu mai sunt locuri pentru că se ocupă în mod dinamic.

A declarat Adrian Marinescu, medic infecționist

Conform Ordinului Ministerului Sănătății, în București sunt 17 spitale suport Covid-19 și cinci spitale care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a.

Spitale suport covid-19 București:

  1. Spitalul Clinic Colentina;
  2. Centrul Medical Policlinico di Monza;
  3. Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov;
  4. Spitalul Clinic CF I Witting București;
  5. Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă;
  6. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București;
  7. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” București;
  8. Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu” București;
  9. Spitalul Clinic de Urgență București;
  10. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București;
  11. Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB);
  12. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București;
  13. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” București;
  14. Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Ștefan” București;
  15. Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București;
  16. Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” București;
  17. Institutul Clinic Fundeni – structură modulară.

Spitale asistență Covid-19 București – Faza I

  1. Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”;
  2. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș”.

Spitale asistență Covid-19 București – Faza II

  1. Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
  2. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”;
  3. Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.

Mai mult, Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, a declarat duminică seara, la Digi24, că Institutul „Marius Nasta” din Capitală rămăsese, duminică, fără locuri libere, după ce în ultimele trei zile s-a înregistrat o creștere bruscă a pacienților diagnosticați cu Covid-19.

La „Marius Nasta” de la prânz nu mai există niciun loc liber, toate locurile – și în secție, și în terapie intensivă – sunt pline și probabil că în această noapte va trebui să punem paturi suplimentare, dacă vor veni pacienți de acasă, pentru că nu se mai pune problema să primim din alte spitale, ci să putem manageria pacienții care ajung la spital cu forme severe, cu insuficiență respiratorie”, a declarat duminică seara, la Digi24, medicul Beatrice Mahler.

a declarat duminică seara, la Digi24, medicul Beatrice Mahler.

Capitala a intrat în scenariul roșu pentru următoarele 14 zile, începând de astăzi, după ce în ultimele zile incidența Covid-19 a depășit 3/1000 de locuitori.

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena. Foto Primăria Sector 4
ArticoleDiverseMain

Sector 4 | Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena

Luminițele de Crăciun se aprind în Sectorul 4, vineri seară, începând cu...

Cod galben de vânt, prelungit în Capitală. Foto: Arhiva
ArticoleDiverseMain

METEO | Cod galben de vânt prelungit în Capitală

Cod galben de vânt prelungit în Capitală, a anunțat Administrația Națională de...

Cod galben de vânt, în Capitală.
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt, pentru...