Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 6 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Plimbările gratuite cu caiacul și canoea pe Dâmbovița se prelungesc până în octombrie

3
FOTO: PMB

Primăria Capitalei a prelungit programul pemtru plimbările gratuite cu caiacul și canoea pe Dâmbovița, până în octombrie. Sesiunile fac parte din proiectul Dâmbovița Apă Dulce.

Plimbările gratuite cu caiacul și canoea au loc la Debarcaderul de la Piața Națiunile Unite, in urmatoarele zile:

  • vineri: 16:00 – 20:00;
  • sâmbătă: 15:00 – 20:00.

Accesul este gratuit, iar înscrierea se face direct la debarcader, fără rezervare în prealabil.

Sunt disponibile șase ambarcațiuni: două caiace cu câte două locuri și patru canoe cu câte patru locuri. Participantii pot veni cu ambarcațiunea personală, doar dacă este fără motor.

CITEȘTE ȘI: Începe modernizarea stațiilor STB. Aproape 1.000 de adăposturi vor fi schimbate

Proiectul care transformă albia betonată a Dâmboviței într-un coridor verde-albastru, gata până în 2035

Albia betonată a Dâmboviței, care „despică” în două Capitala, va fi transformată, până în 2035, într-un coridor verde-albastru. Acesta va răcori orașul, va aduce biodiversitate și va conecta cartierele din București.

Proiectul de reabilitare a malurilor Dâmboviței este inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și va fi funcțional până în 2025, după cum a menționat arhitectul Teodor Frolu, co-fondator și vicepreședinte al asociației.

Anul trecut, asociația a organizat concursul „Dâmbovița 2035”, alături de Ordinul Arhitecților din România, cu un juriu internațional, în urma căruia au fost selectate șase proiecte care ar putea transforma complet toată zona Dâmboviței. În total, au fost înscrise 29 de proiecte în concurs.

Albia betonată a Dâmboviței ar oferi un culoar cu viață orașului

Programul „Dâmbovița Apă Dulce” este o inițiativă care își propune să readucă râul în viața orașului și, totodată, să creeze o infrastructură urbană comparabilă cu cele de pe malurile Senei, la Paris, sau ale Dunării, la Viena.

În prezent, Dâmbovița este percepută mai degrabă ca o „barieră” în mijlocul Capitalei, decât ca un spațiu public, lucru care trebuie schimbat în viitor, după cum a spus arhitectul Teodor Frolu, la PRO Verde.

Transformarea albiei betonate a râului nu are doar un rol estetic, ci va contribui semnificativ în răcorirea Bucureștiului vara, în perioadele de caniculă, precum și protejarea de inundații.

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 3 pregătește un concurs între asociațiile de proprietari. Premii de 500.000 de lei din bugetul local

Autor