Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 18 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Liniile 100, 203 și 205, deviate temporar duminică, pentru „Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene”

2
Liniile 100, 203 și 205 trasee deviate duminica
Liniile 100, 203 și 205 vor avea traseele deviate duminică. Foto: TPBI

Liniile de autobuz 100, 203 și 205 vot circula pe trasee modificate duminică, pe 19 iulie, între orele 08.30-11.15, a transmis Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Măsura a fost luată ca urmare a restricționării traficului rutier pe Bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate „Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene”

Liniile de autobuz 100, 203 și 205, deviate temporar duminică

TPBI a stabilit ca, în intervalul menționat, cele trei linii de transport public să funcționeze pe trasee modificate, după cum urmează:

Linia 100:

  • Va funcționa, pe sensul către „Aeroport Henri Coandă”, pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, Bd. Mareșal Constantin Prezan, revenind apoi traseul de bază. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Linia 203:

  • Va funcționa, de la stația „Piața Victoriei”, pe un traseu modificat pe sensul către „Cartier Greenfield”, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, Bd. Mareșal Constantin Prezan, revenind apoi traseul de bază. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

Linia 205:

  • Va funcţiona, pe sensul către terminalul „M Străulești”, pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Str. Buzești/ Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, revenind apoi pe traseul actual,
  • Pe sensul către „Piața Unirii 2”, linia 205 va funcționa pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „M Străulești” şi Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Berzei, Str. Vasile Pȃrvan, Pod B. P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, „Piața Unirii 2”.

Călătorii pot utiliza platforma maps.mo-bi.ro, aplicația gratuită InfoTB sau site-ul stb.ro pentru informații actualizate privind traseele și programele de circulație.

CITEȘTE ȘI Cât plătește STB pentru aerul condiționat și modernizarea tramvaielor Bucur LF. Două vagoane circulă deja prin București

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.