Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Panică la Marius Nasta din cauza unui ventilator care a scos fum | Nimeni nu a fost rănit

216

Au fost din nou momente de panică, în această seară, într-un spital din România. Apelul la 112 a anunțat că la Institutul Marius Nasta e pericol de incendiu, după ce un ventilator de la secția mobilă ATI a scos fum. În câteva minute, în curtea spitalului au ajuns pompierii și echipajele SMURD dar din fericire nu a fost nevoie de intervenția acestora. Personalul spitalului a reușit să rezolve situația până la venirea forțelor de intervenție.

Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” informează pacienții, aparținătorii și opinia publică în legătură cu faptul că, în această seară a existat un incident la un ventilator dispus in perimetrul exterior al unității mobile ATI. Niciun pacient nu a fost rănit în urma acestui incident, iar în prezent pacienți aflați in unitatea mobilă ATI sunt transferați în compartimentul ATI din interior. În prezent suntem la fața locului pentru a evalua situația și a lua măsurile care se impun. Vom reveni cu amănunte. Dr Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”

Comunicat Institutul Marius Nasta

Managerul spitalului, dr. Beatrice Mahler, a declarat pentru DIGI24 că unitatea mobilă ATI fusese închisă, săptămâna trecută, pentru dezinfecția periodică și redeschisă vineri. Niciunul dintre pacienții aflați în ATI, în acel moment, nu era intubat și toți au fost transferați la secția interioară ATI a spitalului, a mai spus Mahler.

Șeful DSU a

La spital vor ajunge, în această seară, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și șeful DSU, Raed Arafat.

Incidentul de azi, care din fericire nu s-a soldat cu victime, vine după două tragedii petrecute în spitalele românești, tot în secții ATI, la Piața Neamț și Matei Balș.

Sursa FOTO Facebook Țipu Ryan Florin

Autor

pe același subiect

ASPA 61 de câini preluați din toate sectoarele
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | 61 de câini abandonați au fost preluați din toate sectoarele, în zece zile

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat că 61...

Campanii de sterilizare pentru câinii cu deținător
ArticoleDiverseȘtiri

Sterilizări gratuite pentru câinii cu deținător, în București și Ilfov. Unde se desfășoară campaniile

Câinii cu deținător beneficiază de sterilizări gratuite în București și în unele...

Hello March târg de cadouri
ArticoleDiverseȘtiri

Hello March – Târg de cadouri, de Ziua Femeii

De Ziua Femeii are loc „Hello March”, un târg de cadouri organizat...