O clădire degradată, aflată în Parcul Băneasa, va fi transformată în Muzeul Pădurii, după ce proiectul a fost votat în ședința Consiliului Local Sector 1, pe 21 mai.
Este vorba despre clădirea aflată pe Aleea Privighetorilor nr. 31, care va fi reabilitată și transformată într-un punct de informare turistică și Muzeu al Pădurii. Consilierii locali din Sectorul 1 au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
„Necesitatea inițierii prezentului proiect derivă din dorința de a transformarea clădirii într-un Punct de informare turistică și Muzeu al Pădurii, integrat în ecosistemul Parcului Băneasa. Rațiunile demersului vizează restabilirea echilibrului dintre protejarea patrimoniului construit şi nevoile actuale de educare și informare ale comunității.”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre votat în Sectorul 1.
O clădire degradată din Parcul Băneasa, transformată în Muzeul Pădurii
Investiția are în vedere o suprafață de 3.860 de metri pătrați, iar proiectul include reabilitarea clădirii și modernizarea instalațiilor, creșterea eficienței energetice și amenajarea curții, cu trasee pietonale, zone verzi, mobilier urban și iluminat ambiental.
Vor funcționa un punct de informare turistică, un serviciu de închiriere de biciclete și spații expoziționale interactive. Totodată, vizitatorii vor avea posibilitatea de a observa la microscop eșantioane vegetale, vor analiza structuri naturale și vor putea participa la experimente și demonstrații tematice.
„Spațiile sunt gândite ca platforme educaționale flexibile, adaptate diferitelor categorii de vârstă, cu scopul de a stimula curiozitatea, conștientizarea și responsabilitatea față de mediul natural.”, se mai precizează în documentația proiectului.
Intervenția propusă reprezintă „o reabilitare punctuală a unui imobil existent”, ci și „configurarea unui pol de activare urbană cu funcțiune ecologică și educațională”, care va oferi „un spațiu de informare, orientare și relaxare” pentru cetățeni.
Valoarea estimată a investiției este de 16,6 milioane de lei, cu TVA, din care suma de 7,6 milioane de lei, cu TVA, este destinată lucrărilor de construcție și montaj . Durata de execuție este estimată la 12 luni.