Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Stația STB „Constanța” se mută mai aproape de Piața Delfinului

5
Stația STB „Constanța” se mută mai aproape de Piața Delfinului. FOTO: TPBI
Stația STB „Constanța” se mută mai aproape de Piața Delfinului. FOTO: TPBI

Începând de vineri, 22.05.2026, stația „Constanța”, amplasată pe Strada Doamna Ghica, pe sensul spre Piața Delfinului, va fi relocată, după trecerea de pietoni, cu aproximativ 30 de metri spre Piața Delfinului.

Stația „Constanța” deservește liniile 143, 243 și N120.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat această măsură în urma  realizării marcajelor necesare funcționării stației, de către Administrația Străzilor.

CITEȘTE ȘI: Un nou nod rutier a fost avizat pentru proiectul Orbital București, pe axa Ștefăneștii de Jos – Dascălu – Autostrada Bucureștiului A0

Restricții de circulație sâmbătă, în zona Arena Națională, pentru concertul lui Max Korzh

Sâmbătă, în data de 23 mai 2026, o serie de restricții de circulație vor fi instituite în zona Arena Națională, cu ocazia concertului susținut de rapperul Max Korzh. Brigada Rutieră a anunțat că traficul rutier din zonă urmează să fie închis gradual.

Restricții urmează să fie în vigoare între orele 08:00 – 23:00, după cum urmează:

  • Bd. Basarabia, începând cu ora 14:00, progresiv între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății, inclusiv străzile care acced, astfel:
    • sensul de mers dinspre Bd. Chișinău către Piața Hurmuzachi, începând cu ora 14:00, ambele benzi de circulație;
    • sensul de mers dinspre Piața Hurmuzachi către Bd. Chișinău, ambele benzi de circulație;
  • Str. Maior Coravu, începând cu ora 14:00 până după terminarea concertului;
  • Bd. Pierre de Coubertin, începând cu ora 08:00 până după terminarea concertului, între Str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în stadion;
  • Str. Tony Bulandra, începând cu ora 14:00, gradual până după terminarea concertului.

Agenții din cadrul Brigăzii Rutiere vor dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație. În contextul restricțiilor, șoferilor li se recomandă să circule prudent și să păstreze o distanță suficient de mare între vehicule, astfel încât să poată opri în condiții sigure, dacă situația o impune.

În ceea ce privește pietonii, acești sunt rugați să meargă doar pe trotuare și să traverseze prin locurile permise, după ce s-au asigurat temeinic. Spectatorilor le este recomandat să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la stadion.

CITEȘTE ȘI: Încă două portaluri neautorizate de CNAIR, pentru vânzarea rovinietei. Cât plătesc șoferii

Autor