Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 17 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

VIDEO | Cum va arăta noua alveolă de pe Calea Dorobanți

47
Cum va arăta noua alveolă de pe Calea Dorobanți
Cum va arăta noua alveolă de pe Calea Dorobanți. Captură PMB

Primăria Municipiului București (PMB) a publicat miercuri o randare 3D cu viitoarea alveolă pe care o va amenaja anul acesta pe Calea Dorobanți. Investiția vine în contextul în care, a explicat primăria, Capitala se confruntă cu un nivel ridicat al poluării, din cauza traficului.

„Bucureștiul este sufocat de noxe, de praf, de trafic. Astfel că sunt necesare zone verzi, pietonale, din loc în loc, în mijlocul betoanelor. Așa va arăta alveola de pe Calea Dorobanți, pe care o amenajăm anul acesta”, a transmis PMB.

Luna trecută au fost aplicate zeci de amenzi pentru poluarea din București, iar Garda de Mediu obligă Primăria Capitalei să ia măsuri pentru reducerea acesteia, după depășirile repetate ale valorilor indicatorilor PM2,5 și PM10, semnalate de stațiile Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.

Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat mai multe controale în teren, la nivelul Capitalei, începând din data de 16 martie 2026, pentru a identifica sursele de poluare și pentru a reduce impactul asupra populației.

În urma verificărilor, s-a constatat că una dintre potențialele cauze ale poluării o reprezintă materialul antiderapant folosit în sezonul rece. Acesta a rămas pe carosabil și a fost antrenat în aer de trafic, mai ales pe marile bulevarde, în zona bordurilor și a liniilor de tramvai.

În plus, lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate au amplificat fenomenul, favorizând resuspendarea particulelor.

CITEȘTE ȘI: Zeci de amenzi pentru poluarea din București, acordate de Garda de Mediu. Primăria Capitalei, obligată să ia măsuri

Noua alveolă de pe Calea Dorobanți, parte din reabilitarea pieței

Piaţa Dorobanţi a fost redeschisă vineri, 3 aprilie, după ce s-a aflat într-un proces de modernizare şi reabilitare.

În Piața Dorobanți vor comercializa doar producători autohtoni, în urma unui parteneriat semnat de Primăria Sectorului 1 cu Asociaţia Forţa Fermierilor.

Lucrările de modernizare au presupus:

  • refacerea completă a instalațiilor electrice;
  • reabilitarea acoperișului afectat de infiltrații;
  • modernizarea sistemului de alimentare cu apă pentru comercianții de carne, lactate și pește;
  • reparații la sistemele de ventilație și climatizare.

Prin parteneriatul semnat de Primăria Sectorului 1 cu Asociația Forța Fermierilor, în Piața Dorobanți vor veni doar producători români.

Spațiul agroalimentar va oferi:

  • legume de sezon;
  • verdețuri de sezon;
  • lactate direct de la fermă;
  • preparate tradiționale din carne;
  • miere din stupină;
  • pâine proaspătă;
  • prăjituri și patiserie de casă
  • cozonaci și pască din Bucovina;
  • vinuri românești medaliate international;
  • flori.

CITEȘTE ȘI: Criza de personal lasă copiii din Sectorul 3 în grija asistenților fără vechime. Peste 125 de cazuri de abuz extrem și trafic gestionate cu doar patru oameni

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect