Rata de incidență a infectării cu nou coronavirus a ajuns la valoarea de 2,69, în Capitală, sub 3, a doua zi consecutiv. În cazul în care tendința de scădere va continua, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se va întruni într-o ședință pentru ridicarea unor restricții aplicate pe populația generală, conform legislației în vigoare, a precizat, pentru Buletin de București, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii București. Indicele mediei pe 7 zile a infecțiilor în București a scăzut constant de la începutul lunii decembrie a anului trecut.
Conform hotărârii 3/2021 a CNSU, numeroși agenți economici își vor putea relua activitatea, la capacitatea de 30%. Printre cele mai afectate sectoare se numără industria hotelieră. Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) a afirmat că această ramură a industriei a înregistrat o scădere de 73% în termeni de profit în 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. În plus, același studiu relevă că până în luna octombrie, 35% din angajații hotelurilor au fost concediati.
Un alt sector lovit puternic de măsurile stării de alertă au fost instituțiile de cultură și divertisment. Acestea includ săli de teatru, cinematografe, săli de spectacol, muzee, expoziții și biblioteci. Studiul independent „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, realizat de INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU CERCETARE ȘI FORMARE CULTURALĂ și actualizat la începutul lunii decembrie, a investigat dorința românilor de a se întoarce în sălile de spectacol.
- în teatre: 78% dintre intervievați spun că nu vor merge în următoarele 6 luni într-o sală de teatru închis, iar 57% nu vor merge nici într-un spațiu deschis.
- în cinematografe: 78% dintre intervievați spun că nu vor merge în următoarele 6 luni într-o sală de cinema închisă, iar 60% nu vor merge nici într-un spațiu deschis.
- concerte de muzică: 75% dintre participanți spun că nu vor merge în următoarele 6 luni la un concert într-o sală închisă, iar 50% nu vor merge nici într-un spațiu deschis.
Întregul studiu, cu rezultatele primei secțiuni pot fi consultate aici.
Totuși, pe timpul perioadei în care sălile de spectacol au fost închise majoritatea instituțiilor au găsit metode alternative pentru a rămâne în afaceri. Unele instituții și-au mutat activitatea în mediul online, precum teatrele și sălile de concert.
Cealalta discutie relevanta, odata cu trecerea capitalei in scenariul galben, este redeschiderea scolilor. Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca scolile vor fi redeschise din 8 februarie, urmand un model cu 3 scenarii:
- scenariul verde – rata de infectare sub 1: toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală
- scenariul galben, – rata de infectare sub 3: merg în continuare copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII
- scenariul roșu – rata de infectare peste 3: continuă să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar
- scoala online – rata de infectare peste 6
În cazul unei păstrări a tendinței descrescătoare, Bucureștiul se află în a doua ipoteză, care ar permite întoarcerea copiilor în școli, cu respectarea celorlalte norme de protecția și igiena: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor, etc. Totuși, decizia finală asupra regimului școlilor va fi luată la nivel național, pe 2 februarie, a declarat Președintele României într-o conferința de presă.