Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 17 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMainPoliticPrimărie

Zece milioane de locuințe cerute de Parlamentul European. Realitatea din Capitală: apartamente de stat pentru politicieni și vedete

7
În timp ce BdB documenta cum locuințele publice din Capitală ajung la persoane influente, Parlamentul European cerea construirea a zece milioane de locuințe sociale
În timp ce BdB documenta cum locuințele publice din Capitală ajung la persoane influente, Parlamentul European cerea construirea a zece milioane de locuințe sociale. Foto: Cătălin Anghel-Dimache

În timp ce BdB documenta o investigație despre felul cum locuințe publice din Capitală au ajuns la politicieni, persoane cu influență și vedete media, în Parlamentul European se adopta un raport prin care se cer măsuri concrete pentru a combate criza locuirii în Uniunea Europeană. Construirea a 10 milioane de astfel de locuințe a fost invocată ca soluție urgentă pentru a reduce deficitul de locuințe accesibile și a scădea presiunea asupra familiilor și tinerilor care nu își permit un acoperiș deasupra capului.Vorbim despre oameni care muncesc și totuși nu își permit să își construiască o viață”, se arată la baza proiectului.

Majoritatea eurodeputaților susțin că Europa se confruntă cu o lipsă majoră de locuințe și că sunt necesare investiții publice și private pentru a crește rapid oferta de locuințe accesibile, inclusiv sociale. Raportul a fost adoptat cu 367 de voturi pentru, 166 împotrivă și 84 de abțineri, săptămâna trecută.

Potrivit raportorului documentului, eurodeputatul spaniol Borja Giménez Larraz, Europa are un deficit de aproximativ 10 milioane de locuințe, iar chiriile au crescut cu peste 30% în ultimii ani.

„O generație care nu își permite o locuință nu își poate construi viitorul”, a declarat acesta. Europarlamentarul a spus că tinerii și familiile sunt cele mai afectate de creșterea prețurilor.

Raportul european a fost votat în perioada în care jurnaliștii Buletin de București concluzionau o documentare întinsă pe mai multe luni cu privire la faptul că o parte dintre locuințele sociale sau convenabile au ajuns, de-a lungul timpului, la persoane influente din politică, administrație sau media, în timp ce listele de așteptare pentru persoanele vulnerabile se întind pe ani de zile.

CITEȘTE ȘI: INVESTIGAȚIE VIDEO | Rețeaua VIP-urilor cu locuințe și terenuri de la Primărie. Fondul public al Capitalei este sfidat cu chirii „simbolice” de politicieni, funcționari, vedete, magistrați și oameni de afaceri controversați

„Trebuie să construim 10 milioane de locuințe”

Eurodeputații cer Comisiei Europene să direcționeze mai multe fonduri către construcția și renovarea locuințelor sociale, publice și accesibile din UE.

Raportorul documentului, eurodeputatul spaniol Borja Giménez Larraz, a declarat într-o conferință de presă de marți, 10 martie, că pentru a răspunde crizei locuințelor din Uniunea Europeană „trebuie să construim 10 milioane de locuințe”.

Raportul recomandă ca orașele europene să aibă o pondere mai mare de locuințe publice și sociale, pentru a crește oferta de locuințe accesibile pentru persoanele vulnerabile.

Președinta comisiei speciale pentru criza locuințelor din Parlamentul European, Irene Tinagli, a spus că problema locuirii afectează deja majoritatea statelor membre.

„Criza locuințelor are consecințe profunde asupra calității vieții europenilor, asupra sănătății, coeziunii sociale și accesului la oportunități economice”, a declarat ea.

Parlamentul European mai cere:

  • proceduri simplificate de autorizare pentru proiectele imobiliare
  • termene de maximum 60 de zile pentru eliberarea autorizațiilor de construire
  • stimulente fiscale pentru gospodăriile cu venituri mici și medii
  • condiții fiscale mai favorabile pentru închirierea pe termen lung

Simplificarea procedurilor de autorizare pentru proiectele imobiliare ar putea accelera nu doar construcția de locuințe accesibile, dar și proiectele dezvoltatorilor imobiliari.

De asemenea, eurodeputații spun că platformele de închiriere pe termen scurt trebuie reglementate astfel încât turismul să nu afecteze accesul locuitorilor la locuințe accesibile.

Eurodeputatul maltez Thomas Bajada a declarat că problema locuirii nu este doar una economică.

„Nu vorbim doar despre prețuri sau statistici. Vorbim despre oameni care muncesc și totuși nu își permit să își construiască o viață. O locuință nu este doar o clădire. Este liniștea unei vieți stabile și locul în care ne construim viețile. Aceasta este o criză europeană. De aceea Europa nu poate continua doar să privească și să facă planuri care rămân pe raft. Avem nevoie de acțiuni concrete, sprijinite financiar la nivel european, în următorul buget”, a spus acesta.

Locuințe sociale pentru VIP-uri

Niciuna dintre măsurile propuse de europarlamentari la Strasbourg nu garantează că de locuințele sociale care ar putea fi construite vor beneficia chiar oamenii care au nevoie de ele.

În timp ce instituțiile europene discutau despre extinderea fondului de locuințe sociale și despre investiții masive pentru a face locuințele mai accesibile, cazul prezentat de BdB arată cum o parte din fondul locativ public existent a fost folosit de beneficiari care sunt de parte de a fi încadrați drept „vulnerabili”.

Printre cazurile documentate se numără un apartament de 120 de metri pătrați de pe Calea Victoriei unde locuiește fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, o locuință socială în care figurează ca beneficiar jurnalistul RomâniaTV Victor Ciutacu, dar și un apartament social în apropierea parcului Drumul Taberei unde stă consiliera locală PSD Adriana Păunică.

YouTube video

CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Reguli mai stricte și zeci de solicitări respinse pentru locuințe destinate tinerilor

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.