Tronsonul din autostrada A0 care leagă A1 de DN1 nu poate fi gata în mai, așa cum a promis inițial constructorul lotului A0 Nord. Totuși, cu mobilizare exemplară, ar putea fi gata doar o lună mai târziu, notează Asociația Pro Infrastructură.
„Sâmbătă am dat o tură cu drona pe cei 17,5 kilometri ai lotului 1 al Autostrăzii A0 Nord, de la Bâcu în apropiere de nodul cu A1 până în Corbeanca lângă DN1.
Chiar dacă Retter va rata promisiunea inițială cu deschiderea parțială în mai între DN1 și DN1A, cu vreme bună și mobilizare exemplară poate da drumul la trafic la sfârșit de iunie, cel târziu în prima jumătate a lunii iulie.

Sunt doar două pasaje peste A0 care au turnată placa de suprabetonare. În rest, avem lucrări la sol care pot fi accelerate în etapele de așternere balast stabilizat și straturi de asfalt, cât și pe finisaje”, precizează cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Probleme financiare pe autostrada A0 Nord
Reprezentanții organizației menționează că ceea ce îi îngrijorează este ritmul foarte slab al constructorului Pizzarotti, partenerul Retter pe acest tronson, care sunt responsabili doar de drum (fără structuri care sunt făcute tot de Retter) pe secțiunea dintre A1 și DN1A.
„Italienii au serioase probleme financiare: au intrat în concordat, deci există un risc foarte ridicat de a intra în insolvență și chiar în faliment.
Retter și-a asumat public că poate prelua partea deținută de partenerul Pizzarotti și a dat asigurări că are capacitatea tehnică și financiară de a pune în teren lucrările în termenul contractual, noiembrie 2026.
Însă tranșarea situației trebuie să se facă rapid ca să se evite acumularea de întârzieri ce nu mai pot fi recuperate în timp util”, menționează Asociația Pro Infrastructură.
Contractul a fost semnat cu asocierea Pizzarotti-Retter în 20.09.2023, are ordin de începere din 16.10.2023 și prevede 12 luni de proiectare și 22 de execuție.
Având în vedere că autorizația de construire a venit în 23.01.2025, termenul de finalizare este noiembrie 2026.