Polițiștii Brigăzii Rutiere au aplicat peste 500 de amenzi pentru șoferi, în weekendul 7-8 martie. Motivul: încălcarea limitei de viteză.
Verificările s-au concentrat pe zonele din Capitală cu risc rutier ridicat, precum Pasajul Pipera, unde conducătorii auto au fost prinși inclusiv cu viteze de 3-4 ori mai mari decât limita legală.
Totodată, au fost reținute 32 de permise de conducere și două certificate de înmatriculare, fiind întocmite și două dosare de cercetare penală, transmit autoritățile.
Amenzi pentru șoferi, în weekend. Peste 130 de km pe oră, în zona Pasaj Pipera
Mai precis, polițiștii au aplicat 532 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de circa 250.000 lei. Spre exemplu, doi șoferi au fost prinși cu peste 130 de kilometri pe oră (limita de viteză pe autostrăzi), în contextul în care viteza maximă admisă pe segmentul de drum era de 40 de kilometri pe oră.
Conducătorii auto au fost surprinși în cursul zilei de sâmbătă, 7 martie. Este vorba despre doi bărbați, unul de 38 de ani care se deplasa cu o viteză de 154 km/oră și altul de 19 ani, care circula cu 139 kilometri pe oră.
Niciunul dintre ei nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, iar tânărul nici nu avea semnele obligatorii pentru începători.
Aceștia au rămas fără carnet timp de trei luni și au fost sancționați cu amenzi de peste 8.000 de lei: 3240 lei pentru șoferul de 38 de ani și 5062,5 de lei pentru tânăr.
Alte 30 de permise au fost reținute în weekendul 7-8 martie. Totodată, polițiștii au întocmit și două dosare de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Polițiștii recomandă tuturor șoferilor să adopte un comportament preventiv în trafic și adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere.
Activitățile de control în trafic destinate verificării respectării regimului legal de viteză continuă și în perioada următoare, avertizează Brigada Rutieră.